
-----------------------------------
Mircea Pteancu
18 Sep 2025 23:36


-----------------------------------
De la ultima actualizare, am observat:

- 15 variabile pe 15 Septembrie: R CrB, RX Boo, RW Boo, RV Boo, RR CrB, U CrB, Alf Her, R Sct, Eta Aql, Bet Lyr, R Lyr, XY Lyr, HK Lyr, g Her si X Her.

- 12 variabile pe 17 Septembrie: R CrB, V CrB, R Sct, Eta Aql, U Del, EU Del, CT Del, Del Cep, miu Cep, Khi Cyg, Bet Lyr, XY Lyr.

R CrB tandaleste tot aproape de magnitudinea 6 dar un pic dincolo de ea.
In schimb khi Cyg a luat-o vitejeste in jos.

Cel mai mult mi-a placut sa vad pe Eta Aql si Beta Lyr dincolo de magnitudinea patru. 

Cel putin Beta Lyr are o perioada rezonanta cu ziua terestra. Daca nu-ti schimbi obiceiurile observationale si observi cam la aceleasi ore ( de seara, in cazul meu) atunci risti sa vezi pe Beta Lyr cam in aceeasi faza multa vreme. Asa si este, la majoritatea observatiilor betliride din vara care a trecut a trebuit sa folosesc stelele de comparatie ''32'' si ''38'' deoarece steaua parea prinsa in acea plaja, ca intr-o menghina. Ei bine, vraja s-a spart, azi-noapte am vazut-o la magnitudinea 4,2.

Iar Eta Aql imi place, pur si simplu, este o cefeida pe care, daca ar trebui sa o caracterizez cu un singur cuvant, as numi-o ''eleganta''.


Cautand ceva am dat peste ... altceva. Anume, un mic manual al British Astronomical Association  pentru observarea variabilelor cu eclipsa, precum Beta Lyrae. Daca vreunul dintre distinsii colegi vrea micul manual, sa-mi scrie sau il gasiti aici:

https://britastro.org/vss/Handbook15b.pdf

La linkul de mai jos puteti citi articolul lui Christopher Lloyd despre binare cu eclipsa ''de vara'' in circulara de stele variabile a BAA, pag. 29.
Iar la pag. 39 gasiti o mica mina de aur, Lista BAA de 85 binare cu eclipsa, accesibile telescoapelor mici si binoclurilor.

https://britastro.org/vss/VSSC176.pdf


Cer senin, Mircea
