
-----------------------------------
bogdanbacila
21 Sep 2025 23:36

Ocular Plossl diy
-----------------------------------
Buna ziua/seara dragi colegi,

Incep proiectul meu de a crea un ocular Plossl (simetric) din doua obiective de binoclu (dublete identice, cimentate), prin a adresa clasica intrebare: cum pot masura, cat de precis posibil, focala unui dublet cimentat ?

Nu dispun de un banc optic, dar am cateva refractoare a caror focala o pot calcula foarte precis (plate solving), si cateva camere cu specificatii cunoscute (ASI/ZWO)... oare ajuta ? Ma complic ?

Mi-a zburat prin minte si clasica idee de a folosi soarele ca sursa de lumina la infinit, si a focaliza cat mai precis, prin intermediul unui burduf pe sina, reglabil (folosit la fotografia macro), dar problema nu este sursa de lumina la infinit, si nici masurarea distantei, ci "de unde masor"... Pot masura de la nivelul ultimei suprafete de sticla, dar citind pe internet, inteleg ca realitatea e mai complicata, intervenind termeni cum ar fi EFL (effective focal length), FFL (front focal length) si BFL (back focal length).. Inteleg ca, in realitate, punctul de la care se masoara focala reala se situeaza undeva in interiorul dubletului.. calculul pozitiei acestui punct reprezinta o nebuloasa pentru mine... deocamdata.. Aici as avea nevoie in a intelege cum se poate calcula acest punct, cat mai precis..

PLanul este ca masor prima data focala celor doua dublete cimentate, deci lentile groase, si apoi sa testez diferite spatieri, folosind piese printate 3D, pentru a obtine o anumita focala, respectiv un anumit "eye-relief". Ulterior imi voi complica viata cu calculul si pozitionare unei diafragme de camp, chiar inainte de prima lentila...

Sunt la inceput de drum in ATM-ul ocularelor, deci cel mai probabil nu folosesc termenii corecti, dar in limita timpului disponibil gasesc activitatea asta foarte relaxanta..

Va multumesc pentru orice sfat, si cer senin va doresc.
