-----------------------------------

IACOB DUMITRU

28 Noi 2025 15:48



-----------------------------------

Ideea de existenta, de realitate, este strans legata de ideea de vecinatate, de ideea de prezent, trecut si viitor, de ideea de aici si dincolo, de ideea de repere relevante spatio-temporale, de ideea de acces la informatie cu privire la aceste aspecte,  ca si observator al unei ordini, a unei legi de natura reala, de natura fizica, de natura interactiva.
Prctic, conditiile enumerate mai sus le putem interpreta in felul urmator:
- realitatea nu admite existenta mediilor perfect inchise, mediilor ce nu ofera nicio informatie cu privire la prezenta lor, nicio interactie cu exteriorul;
- oricare spatiu, oricare teritoriu al spatiului fizic, indiferent de ordinul sau de marime, este gazda interactiilor, propagarii, miscarii, relatiilor de vecinatate;
- repausul absolut, imobilitatea absoluta nu poate face parte din optiunile spatiului fizic ca si stare, ca si reper relevant;
- relatiile de vecinatate sunt repere relevante care nu admit nici macar ipotetic solutia repaosului, imobilitatii perfecte;
- precizia maxima in determinare este exclusa atata vreme cat nu pot exista astfel de repere, perfect delimitate, ermetic la modul absolut;
- ca si legi ale spatiului fizic, relatii de aproximre, relatiile de vecinatate sunt actiuni de gestionare a unor abateri in determinare, a unor actiuni de autogestionare, autoobservare, autoconstientizare.
- ca si tip de miscare, propagarea nu poate avea loc in linie perfect dreapta, abaterea, modificarea sistematica a directiei fiind singura posibilitate, singura solutie de existenta, de evolutie de manifestare, de relevare, prin aproximare, a unor noduri, etalate la fiecare schimbare de directie;
- propagarea este stare de existenta a unei relatii, a unei legi fizice aflate in desfasurare, aflate in miscare, este stare de observare, de constientizare, de aproximare.
Aproximarea poate fi asimilata, admisa prin aproximare, ca si stare de constientizare.
Ma opresc aici, cu promisiune de a continua pana la a face jonctiunea cu ceea ce se cunoaste deja.