
-----------------------------------
radug
14 Dec 2025 21:45

Cometa 3I/ATLAS
-----------------------------------
https://www.stardreamsobservatory.com/images/comets-asteroids/3i_20251114/#main
Cometa interstelara 3I ATLAS, fotografiata in 14 noiembrie 2025 de la Observatorul personal Stardreams din Valenii de munte in cursul diminetii. Aparea ca un obiect destul de stralucitor, inca destul de jos la orizont la inceputul crepusculului, cu un aspect difuz elongat, prezentand atat o coada "clasica" precum si o anti-coada reala in directia Soarelui (un fenomen extrem de neobisnuit, insa nu nemaintalnit). Imaginea este rezultatul a 20 de expuneri a cate 60 secunde cu o camera monocrom prin telescopul Ritchey Chretien de 20 cm. Am utilizat tehnici specifice de prelucrare pentru a evidentia atat cometa cat si fundalul aglomerat cu stele si galaxii din regiunea respectiva a cerului, tinand cont de faptul ca obiectul vizat se deplasa cu viteza destul de mare prin campul stelar. De asemenea, in baza imaginilor am efectuat masuratori de pozitie precise (astrometrie) care au fost raportate la Minor Planet Center in vederea imbunatatirii orbitei. In prezent, cometa interstelara se indeparteaza de Soare pe o traiectorie de iesire din Sistemul Solar dupa trecerea sa la periheliu (1.4 unitati astronomice) de la sfarsitul lunii octombrie 2025, iar in data de 19 decembrie 2025 va fi situata la distanta cea mai apropiata de Terra (1.8 unitati astronomice), urmand ca apoi sa se indeparteze rapid de noi.
Pentru a vizualiza imaginea la rezolutie si calitate maxime, urmati link-ul catre site-ul personal, apoi efectuati click dreapta in dreptul ei si deschideti-o intr-o fereastra separata sau optati pentru optiunea de a o salva local. Detalii suplimentare despre imagine: campul acoperit: 1,47x0,90 grade cu orientare nord-sus, est-stanga si rezolutie 0,63 pixeli/arcsecunda.
