----------------------------------- Mircea Pteancu 02 Apr 2026 23:20 ----------------------------------- Va prezint mai jos un nou mesaj de la Ovidiu despre teste si observatii cu lunete simplet confectionate cu obiective lentile de ochelari. Propuse ca obiective pentru lunete simplet de amator in revistele astronomice ale lui Flammarion, descrise ca atare la noi prin anii 1920, reiterate dupa Al Doilea Razboi Mondial de catre Alexescu, Nadolschi, Sangeorzan sau Todoran ... iata-le readuse in discutie, experiment si observatie. Desigur, nimeni nu va cere sa abandonati apocromatele voastre Petzval sau dobsonienele de 400mm apertura. Cred insa ca aceasta discutie este interesanta pentru cei cu atractie pentru asemenea constructii si experimente. Iar imaginile de la final, in care Ovidiu isi descrie ''Observatorium Simpletum Corunca'', sunt de-a dreptul savuroase. Lectura placuta ! Mircea Observatii prin lunete cu lentile de ochelari Seara de observatii cu lunetele simplet Heveliene de 2 m si 3 m focala: Miercuri, 1 Aprilie, de la ora 20:10 ora de vara, seeing bun. Aceasta seara de observatii a fost una dintre cele mai satisfacatoare experiente astronomice din intregul proiect. A confirmat pe cer real tot ceea ce simularile OSLO au prezis cu precizie matematica. Odata ce razele de curbura ale lentilelor au fost masurate si introduse in program, rezultatele nu au lasat loc de indoiala, iar cerul a confirmat fiecare predictie. Aceste lentile de top din Cr-39 sunt de 70mm diametru produse de Rhien Vision si sunt romanesti, avand acoperiri antireflex si HMC de calitate foarte buna. Au un mare avantaj faptul ca sunt foarte omogene si fara distorsiuni nu ca la lentilele de ochelari din sticla minerala. Lentilele au si niste markeri laterali pentru calibrarea optica, in asa fel incat odata rotite la pozitia optima vor performa la maxim. Luneta de 2 m focala, folosita la 16 mm diametru util, a fost primul instrument scos la cer. Stelele la 80x, cu ocularul Kellner de 25 mm, au aratat excelent. Focarele celor doua lentile de +0.50D au fost remarcabil de asemanatoare, confirmand calitatea lor optica. Sirius a fost spectaculos la aceasta apertura: mare, luminos si inconjurat de trei inele de difractie concentrice, perfect definite. Imaginea este exact cea a unui instrument limitat difractional si care deci functioneaza la capacitate maxima. Prezenta a trei inele vizibile la un Strehl de aproximativ 0.83 reprezinta un rezultat optic corect si consistent. Observarea lui Castor la 80x a fost momentul de varf al serii pentru luneta de 2 m. Steaua dubla s-a prezentat sub forma unui opt clar conturat, cu cele doua componente separate si distincte, cu discuri Airy destul de mari la un grosisment 80x. Aceasta performanta, la o marire de aproximativ cinci ori diametrul aperturii in milimetri, este remarcabila pentru o lentila simplet de ochelari diafragmata la 16 mm. Separarea unghiulara a lui Castor este de aproximativ 5.6 secunde de arc, apropiata de limita Rayleigh teoretica de 8.6 secunde pentru aceasta apertura. Acest lucru sugereaza fie conditii de seeing exceptionale, fie o configuratie favorabila in acea seara. Claritatea imaginii confirma faptul ca lentila functioneaza in regim de limitare difractionala reala, nu doar teoretica. Jupiter, observat la 80x, a prezentat un disc rotund, curat, fara aberatii cromatice vizibile. Satelitii galileeni au fost usor de identificat ca puncte distincte. Benzile jupiteriene s-au observat mai dificil la aceasta marire, ceea ce este normal pentru o apertura de 16 mm, unde rezolutia limita permite doar separarea marginala a structurilor principale. La 62x, folosind ocularul de 32 mm, imaginea a devenit mai luminoasa si mai confortabila vizual, iar benzile au devenit mai evidente. Este efectul clasic al scaderii maririi sub limita de rezolutie, ceea ce imbunatateste contrastul global. Masca de carton de aproximativ 25 cm diametru, montata in jurul ocularului pentru blocarea luminii parazite, s-a dovedit o solutie simpla si eficienta, crescand perceptia contrastului in conditii neideale iar benzile s-au putut observa mult mai usor. Luna, aflata in faza de Luna Plina, a oferit la 16 mm o imagine superba: clara, bine definita si surprinzator de confortabila pentru ochi. Lipsa disconfortului vizual, frecvent intalnit la aperturi mai mari, a fost evidenta. La mariri de 80x si 62x, imaginea a ramas precisa si clara, confirmand ca Strehl-ul real al lentilei sustine fara probleme aceste la mariri. Luneta de 3 m focala, montata ulterior pe montura stil Dobson, a ridicat imediat nivelul observatiilor. Trepidatiile scandurii de montare, mai pronuntate din cauza lungimii si masei mai mari, au ramas totusi in limite acceptabile si nu au afectat observatiile in mod semnificativ. Testul de apertura pe stele, la 20 mm, a aratat imediat trei raze iesind din discul Airy, exact cum fusese prezis in OSLO. Aceasta a fost o confirmare remarcabila a fidelitatii simularilor, care indicau ca 20 mm depaseste limita difractionala pentru aceasta configuratie. Reducerea la 18 mm a eliminat instantaneu efectul. Jupiter la 120x, cu ocularul de 25 mm Kellner prin luneta de 3 m, a fost alt moment revelator al serii. Discul planetei a fost mare, luminos si complet lipsit de aberatii cromatice vizibile. Benzile ecuatoriale, NEB si SEB, au devenit clar distincte din prima, chiar la o marire de aproape sapte ori diametrul aperturii in milimetri. Aceasta observatie confirma direct simularile realizate in OSLO. Faptul ca benzile jupiteriene sunt vizibile la 18 mm apertura si 120x printr-un simplu menisc din Cr-39 demonstreaza fara echivoc ca Fizica Optica functioneaza cu precizie si ca lentilele de ochelari din CR-39 sunt instrumente astronomice autentice, nu improvizatii. Stelele stralucitoare precum Rigel si Sirius, observate prin luneta de 3 m la 120x, au prezentat discuri Airy mari, bine conturate, cu inele de difractie clare si concentrice. Acest comportament confirma functionarea instrumentului in regim limitat difractional la apertura de 18-19 mm diametru. Planurile pentru luneta de 4 m focala raman de rezolvat din punct de vedere mecanic. O solutie practica este utilizarea a doua puncte de sprijin pe montura Dobson, la mijlocul tubului, cu capatul frontal sprijinit pe o scara si capatul cu ocularul pe un trepied orientabil. Alternativa ar fi montarea completa in stil Dobson dar completata cu un suport mobil la un capat al tubului, ceea ce ar permite controlul direct din zona ocularului. Aceasta abordare reproduce, in esenta, solutiile istorice utilizate de Cassini si Huygens, care au rezolvat aceleasi probleme folosind mijloace simple precum franghii si catarge din lemn. Fizica a ramas aceeasi, iar ingeniozitatea constructiva continua sa fie cheia. Montarea stil Dobson a tubului mare de 4m, telescopic de la lungimea de 3.1m la 4.6m lungime si cu un trepied introdus la capatul ocular, va permite ridicarea tubului mare si ajustarea sa. Ultima varianta ar fi montarea pe doua puncte de sprijin: unul in fata tubului si altul ajustabil la capat, dar aceasta metoda da mari batai de cap in cea ce priveste mobilitatea instrumentului, trebuind mereu sa-l ajustezi. Iar acest design nu imi va permite orientarea tubului in orice directie precum montarea in stil Dobson. Ovidiu