
-----------------------------------
Mircea Pteancu
27 Mai 2026 17:08


-----------------------------------
Victor

Directia spre care merg gandurile tale este cea mai buna.
Concluzia mea despre cautatoare, dupa tatonari, experimentari, cracanari si contorsionari care l-ar face sa se inverzeasca de invidie pe un campion la yoga: solutia optima este ''dublul cautator''.
Dublul cautator este format din RDF 1X + un cautator optic. Si aici ai intuit bine, cel mai potrivit este un cautator RACI, cu ocularul la 90 grade dar cu prisma Amici, deci imagine dreapta.
RDF este imprecis, daca nimeresti la un camp al ocularului distanta de tinta, e bine.
Daaaaaar ... si ar trebui sa lungesc acest dar ... RDF -ul ( sau ma rog, genul acesta 1x) este singurul care iti arata unde tinteste axa optica a telescopului tau. Deci pentru precizie, nu corespunde. Dar el iti gaseste tara si orasul stelar pe care-l cauti pe cer.
Apoi, deoarece RDF te-a adus undeva foarte aproape de tinta, folosesti cautatorul RACI sa afli strada si casa stelara cautata.
Separat, ori RDF, ori RACI, sunt pur si simplu ... naspa. RDF este imprecis iar RACI habar nu ai unde tinteste. Impreuna insa sunt DINAMITA ! 

Atasez, ca exemplu, cautatorul dublu al newtonianului meu D=148mm F/5, recent botezat ''Yutani''.RDF + RACI 8x50mm.
Pe reflectoarele de 125mm, 148mm, 200mm si 250mm, folosesc exclusiv aceasta combinatie.
Numai ala micu', de 76x700mm a ramas cu cautator 6x30mm.
(Oglinda lui ''Yutani'' am cumparat-o ca fiind 150x750mm dar, ma rog, producatorul Skywatcher a facut avere ciupindu-mi doi milimetri din diametru. Nu am returnat-o deoarece are calitate optica foarte buna si asta conteaza mai mult ca niste milimetri prapaditi ... Sa le fie de bine !)

Sper ca ti-am fost de folos cu parerea mea.
Nu uita ca, in viitor, aceste doua cautatoare, le vei muta pe alte telescoape. Deci sfatul meu este sa nu te zgarcesti, investeste in viitorul tau observational. Nu lua 6x30mm care nu-i rau dar nu sta pe langa un RACI 8x50mm.

Mircea
