
-----------------------------------
Roman Emil
24 Feb 2009 22:19

Intrebari din partea unui incepator
-----------------------------------
Buna tuturor si in primul rand as vrea sa va multumesc pentru tot ceea ce scrieti pe forum. Pentru mine cel putin acest site este o mina de aur, deoarece am gasit aproape toate informatiile de care am nevoie.   
        Sunt pasionat de mult de astronomie insa doar acum 3 saptamani mi-am cumparat primul telescop si anume un Celestron Astromaster 130EQ. Din pacate vremea nu a tinut cu mine si nu am avut decat 2 nopti cu cer partial senin de cand am achizitionat telescopul.
        Rugamintea mea este daca m-ati putea ajuta cu niste sfaturi si informatii:

             1. Telescopul meu are un dispozitiv de vizare rapida (incercuit in foto atasata) cu care ma descurc destul de greu. Nu prea reusesc sa incadrez in el corpurile ceresti pe care as dori sa le observ deoarece cand aprind ledul rosu care ma ajuta la vizare nu mai vad nimic in afara acestuia :(. Intrebarea mea este: Exista un alt dispozitiv sau o alta modalitate de vizare, care sa fie mai usor de folosit sau ma voi obisnui cu timpul? (scuzati intrebarea, poate e ceva banal, insa eu sunt topograf si daca gresesc se poate sa fie din cauza ca m-am obisnuit cu aparetele pe care le folosesc in topografie)

             2. Pentru nebuloase am nevoie de filtre colorate? va intreb deoarece cred (sper!) ca in aceasta seara am vazut nebuloasa orion, insa in jurul stelelor din nebuloasa parca era o ceata albicioasa. Probabil ca e normal deoarece noi vedem lumina alba nu?, insa nu stiu de ce as avea nevoie pentru a vedea nebuloasele asa cum sunt in fotografiile de la rubrica astro-foto.

Va multumesc frumos!
