
-----------------------------------
zoth
01 Apr 2009 17:22


-----------------------------------
zorba, dupa parerea mea nu are rost sa-ti pui astfel de probleme.
De cele mai multe ori apelativul "super" pus inaintea lui Plossl este total gratuit iar de putine ori semnifica doar o mai atenta selectie a lentilelor si/sau antireflexului depus pe ele.
Din punct de vedere al schemei optice, designul "super Plossl" nu exista din simplul motiv ca nu s-a inventat inca   :) 
Daca vrei sa fim foarte exacti, nici ocularele actuale denumite Plossl nu respecta designul original patentat drept "ocular de microscop" ci este un derivat din acesta care foloseste doua dublete planconvexe cu spatiere foarte stransa si care sunt cunoscute drept "oculare simetrice".
In afara de ocularele Zeiss si Clave care au fost cele mai apropiate ca design de originalul Plossl si care la ora actuala nu se mai fabrica, nu mai exista altele mai apropiate ca schema optica.
Din designul Plossl mai exista inca doua derivate distincte; Plossl TeleVue a carui patent este detinut de Al Nagler si considerate la ora actuala ca cele mai reusite oculare Plossl existente pe piata care folosesc doua dublete concav-convexe si o clona mai putin reusita a acestora fabricata de Meade.
Tot ce am spus pana aici se refera la ocularele cu 4 elemente (lentile) organizate in doua grupe.
Ocularele japoneze denumite super Plossl care au 5 elemente organizate in 3 grupe nu sunt defapt oculare Plossl ci Erfle II iar denumirea a fost adoptata din ratiuni de propaganda comerciala, lucru total sau macar partial eronat in opinia mea.
