
-----------------------------------
Mircea Pteancu
24 Mai 2009 20:11


-----------------------------------
Sambata,23 Mai,de la 22.30 TLR,am efectuat niste observatii ''tehnologice'' cu trei oculare arhaice,terminate in aceasta saptamana folosind Dobsonianul 125mm F/7.
Am observat Saturn la 35x,ocular Kepler 25mm;G=aprox.80x,ocular Kepler 10mm;G=aprox.100x ocular Huygens.La toate trei grosismentele am observat doi sateliti ,mai exact doua obiecte cu aspect stelar,la Est de planeta.Unul din presupusii sateliti se afla la o distanta  de aprox. 2x -3x diametrul inelului,era la momentul observatiei chiar in planul inelului si acesta era cel mai slab stralucitor dintre cele doua obiecte.Cel de al doilea satelit,mai stralucitor, se afla spre Sud de planul inelului,la o treime a distantei dintre primul satelit descris si discul saturnian.
Ocularul Kepler de 10 mm are niste abateri dimensionale,l-am folosit cel mai putin,de ajustat.La 100x,cu ocularul Huygens neconventional,am rezolvat  foarte usor companionul lui Polaris.Beta Cygni a fost un spectacol la 35x si 100x,ca de altfel Alcor si Mizar.Nebuloasa ''Ring'' M57 din Lyra s-a vazut imediat in ocularul de 25mm la 35x iar apoi am observat-o la 100x,zarind forma aprox. circulara si zona marginala  mai luminoasa.
Castor,s-a rezolvat doar uneori la G=100x,fiind la mica altitudine si chiar deasupra acoperisului vecin,se vedea prin  curenti termici puternici.Epsilon1-2 Lyrae la 100x a fost rezolvata la limita in toate patru componentele,de obicei doar perechea nordica fiind rezolvata;cealalta aparea de cele mai multe ori ca un segment sau ca un opt.
Cygnus,desi inca la mica inaltime,a promis in ocularul de 25mm imagini bogate pentru la vara,campurile stelare aleatoare ale zonei continand pana la 40 de stele.
Mircea
