
-----------------------------------
Forever_Man
22 Iun 2009 13:26

Nebuloase planetare
-----------------------------------
In sfarsit vacanta, acasa la telescopul meu. Si e iar vara cu Calea Lactee urcand tot mai sus pe cer. Ceva NGC-uri se cereau gasite. Prima constelatie tinta a fost bineinteles Lebada. Ma asteptam la multe bogatii pe aici. In SAC's 110 Best of the NGC sunt afisate: Nord America, Voalului, un roi deschis si... 2 nebuloase planetare. 

Prima cautata va fi NGC6826 fiind situata convenabil aproape de capatul aripii stangi a Lebedei. Mi-am ales primele stele ca reper si am inceput sa caut. Configuratia de stele era destul de usoara, asa ca trebuia ca nebuloasa sa apara din prima, mai ales ca din cate stiam, nebuloasele planetare sunt usor de gasit (aceasta are chiar magnitudine mare: 8,8 ). Mai ma uit pe harta: "am steaua aceea dubla, iar mai intr-o parte mai e o stea oarecum luminoasa, langa care e nebuloasa". Gasesc aceasta configuratie prin telescop, dar nebuloasa tot nu se arata. Iau din nou harta sa mai caut un asterism dupa care sa ma orientez. O familiara "coroana boreala" era foarte apropiata de nebuloasa. Gasesc si "coroana boreala" insa nebuloasa tot nu o identificam. Daca ar fi fost o nebuloasa de emisie as fi renuntat la cautare. Dar aceasta era planetara, si trebuia sa se vada. Iau ochiul de la telescop sa mai ma uit pe cer. Cand il pun la loc, ceva nu arata obisnuit. Era un fel de stea, dar nu parea stea. Fac comparatie cu ceva stele mai stralucitoare de prin jur, dar cu niciuna nu semana. Gasisem nebuloasa. Deci asa arata un obiect de dimensiune 27"x24". Spre deosebire de M57 care la puteri mici arata ca o stea defocalizata, NGC6826 (la 92x mai intai) arata chiar ca o stea, doar ca marginile nu sclipesc ca la o stea. Punand barlow-ul se putea deosebi un pic mai bine fata de o stea, dar niciun detaliu nu aparea. Acesta era un obiect foarte potrivit pentru binocular. Pun binocularul si stau sa o analizez. Incet, incet, ceva urme de detaliu pareau sa se zareasca din cand in cand. Semana cu Cat's Eye, dar nu e ea, altfel ar fi scris in catalog. Puteti vedea in poza de mai jos asemanarea.

Aproape pe primele harti ale cerului pe care m-am uitat, aparea o nebuloasa planetara in Hercule, dar la vremea aceea era NGC, nu era ceva pentru telescopul meu. Este NGC6210 si se afla in partea opusa trapezului fata de M92. Inainte de a porni la cautat, m-am interesat de dimensiuni, sa nu mai trec peste ea crezand ca e stea. Dimensiunile sunt 20"x13", mai ceva ca la cea din urma. Cu aceasta informatie dobandita, gasirea ei s-a realizat repede. Acelasi aspect de stea, lipsita de un contur stralucitor.

Intorcandu-ma la Calea Lactee (care iesea de dupa bloc in zona Cefeu, traversa cerul, si apunea de dupa alt bloc in zona Sagetator, cu norii de stele din Lebada, Scutul, Sagetator frumos vizibile) am cautat in catalog dupa obiecte ce s-ar putea situa in constelatiile situate in plina galaxie. Niciuna din Vulpecula, Delfinul, Sageata nu continea vreun NGC in acest catalog. In Acvila se afla o nebuloasa planetara: NGC 6781. Marime 111"x109" si magnitudine 11.8, are infatisarea clasica de obiect deep-sky: o pata alba.

Ultima nebuloasa din noaptea asta a fost NGC7027 din Lebada, tot cu o dimensiune mica, de numai 18"x11". Ceea ce o caracterizeaza este forma de nebuloasa dubla, care la marime pe care o are, arata a stea dubla, cu aceeasi deosebire la felul conturului.

Pentru la noapte, daca e senin, si daca becul din drepul Sagetatorului va ramane defect cum a fost si azinoapte, ma asteapta alte nebuloase planetare: NGC6445, NGC6469 si NGC6818.
Aici in catalog apar mai multe nebuloase planetare in Sagetator, notate asa: PK7+1.1, PK8+6.1, PK3-4.9, PK3-4.7, PK2-5.1 Ce sunt acestea ? Sunt tinte pentru un telescop de 20cm ?
