
-----------------------------------
Erwin
16 Oct 2009 23:35


-----------------------------------
Dacă și acea civilizație extraterestră care ne-ar observa sau ar primi semnale de la noi ar fi singură în spațiu până la acest moment, ar avea tot interesul să ne contacteze pentru a ne comunica că nu suntem singuri. Numai această dovadă este suficientă pentru a schimba lumea așa cum o știm. Din acest motiv se încearcă găsirea unor semnale prin proiectul SETI. Există deja o mulțime de semnale identificate dar nu au fost asociate cu un mesaj ci fie cu reflexii ale unor semnale de pe Terra fie cu fenomene fizice din spațiu, încă necunoscute. Este încă devreme ca semnale de la noi să ajungă la alte civilizații, undele transmise de pe Pământ au ajuns abia la vreo 70 de ani lumină, și foarte mare parte s-au pierdut pe drum în vântul solar sau au fost oprite în heliosferă. Se pare că dincolo de Kuiper belt zona de trecere dintre anvelopa care înconjoară sistemul solar, unde vântul solar se egalează cu cel din spațiul interstelar, galactic, funcționează ca un ecran protector împotriva radiațiilor din afară, super-energetice, așa cum câmpul magnetic al Pământului protejează locuitorii de radiațiile solare. Sunt convins că semnalele slabe produse de o civilizație, nevoite fiind să treacă prin numeroase astfel de anvelope se pierd in spațiul intergalactic. Ne trebuie ori detectoare mai sofisticate, ori sateliți de observație plasați dincolo de anvelopă.
