----------------------------------- neox 06 Dec 2009 01:44 ----------------------------------- Pt o oglinda parabolica, pt. ca presupun ca vorbim de oglinda clasica de Newton, trebuie acordata atentie la doua aspecte: 1. Devierea suprafetei optice sa fie cat mai mica (dar sa nu se ajunga la limite absurde) fata de forma ideala de paraboloid de rotatie. Aici intervin masuratorile in fractiuni ale lungimii de unda la care ochiul este cel mai sensibil adica in jur de 550nm (verde). 2. Suprafata optica trebuie slefuita cat mai bine cu putinta pt a nu a prezenta rugozitate pronuntata (microripples) sau alte defecte zonale. Calitatea polisarii e foarte imortanta pt. ca altfel lumina care atinge suprafata oglinzii este usor difuzata de micile impuritati sau rugozitati din sticla daunand contrastului mai ales la observatii planetare. Acele "microripples" actioneaza practic ca un filtru de difuzie. Un defect zonal care apare destul de des, este bordul rabatut care are efecte la fel de distrugatoare. Figurizarea (parabolizarea) e ultima operatiune dupa ce in prealabil oglinda a fost bine polisata, adusa cat mai aproape de forma sferica si corectate eventualele defecte zonale. Oxidul de ceriu e bun dar totusi nu e cel mai fin posibil. Oxdidul rosu de fier, macinat cu bile de otel, ramane inca unul dintre cele mai bune medii de polisare pt suprafete optice de inalta calitate. La figurizare, apoi, cu ajutorul aparatului Foucault se poate masura deviatia formei oglinzii in cauza fata de cea ideala. Dupa masuratori repetate se calculeaza ( de fapt se fac grafice ale erorilor) cat si unde mai trebuie corectata oglinda. De fapt in prezent toata munca de calcul se face pe calculator, doar se introduc masuratorile micrometrice si este calculat automat de program si transpus in grafic starea in care se afla oglinda respectiva. Asta ar fi povestea in mare, din umilele mele cunsinte in optica. Ar mai fi de adaugat o chestiune importanta, care de multe ori este trecuta cu vederea si anume cum se interpreteaza cat de buna este oglinda sau nu. Exista mai multe modalitati de clasificare printre care, P-V (peak to valey), RMS, Strehl. Cea mai uzata e P-V care insemna ca se masoara punctul cel mai inalt (peak) si cel mai jos (valey) din frontul de unda sau pe suprafata optica. Din pacate e si cel mai imprecis sistem pt ca de exemplu daca o oglinda are doar un mic defect cu o anumita inaltime, nu va fi cotata mai bine decat una care are o multitudine de defecte de aceeasi inaltime. Si totusi o oglinda cu un singur defect o sa focuseze mult mai bine lumina in discul de difractie. De aceea cred ca mult mai elocvente sunt valorile RMS sau erorile medii pe toata suprafata oglinzii. RMS este calculat prin gasirea erorilor din frontul de unda pe un numar mare de puncte de pe suprafata oglinzii, egal departate, dupa care se calculeaza media. De fapt e mai complicat de atat dar asta e idea in general :wink: De obicei intre valorile P-V si RMS e un raport de aprox. 1 la 3-3,5. Urmeaza valoarea Strehl care e poate una dintre cele mai impotante, definita ca fiind intensitatea imaginii discului de difractie in punctul central cel mai stralucitor comparat cu cel al unui front de unda perfect. Din moment ce toata suprafata oglinzii contribuie la concentrarea luminii in discul Airy, valoarea Strehl e foarte folositoare pt masurarea calitatii optice generale. Cat despre acele valori lambda, din pacate sunt de multe ori date aleator fara sa se precizeze in ce mod sunt exprimate si duce la confuzii si mai mari mai ales pentru cei neinitiati. Si mai rau e ca unii comercianti au profitat de asta. In fine..cam atat...restul e-n carti. Sper ca a ajutat cu ceva toata vorbaria asta. Daca am gresit pe undeva trageti-ma de maneca :)