-----------------------------------

vux

13 Mar 2010 19:06



-----------------------------------

Imi permit sa va supun atentiei o situatie deosebit de interesanta.

Dar intai sa recapitulam cateva ipoteze: Pamantul nu face o revolutie completa (360) in jurul soarelui intr-un an tropical, ci ii mai lipsesc cca 50 secunde de arc - valoarea anuala a precesiei. Daca nu ar fi asa, este evident ca anotimpurile s-ar decala in calendar si cu timpul primavara ar veni la 21 decembrie.

Acum facem urmatorul experiment.

Pornim ceasul cand Soarele este in conjunctie directa cu o stea aleasa din fundal (cand amandoua tranziteaza meridianul locului de observatie). Dupa o rotatie completa in jurul axei, observatorul s-a aliniat din nou cu steaua in momentul tranzitului, dar Soarelui ii mai ia inca 3 minute 56 de secunde sa ajunga la meridianul locului deoarece Pamantul a avansat putin in orbita lui in jurul Soarelui. Cu cat exact insa?

Transformam aceste 3 minute si 56 secunde din date temporale in date unghiulare, pe baza rotatiei Pamantului. Cand Soarele tranziteaza in cele din urma, steaua reper va avea un unghi orar de 0,9856473 grade (deoarece 1 grad unghiular= 4 minute timp), care este echivalent cu distanta unghiulara parcursa de Pamant pe orbita fata de ziua precedenta (geometrie simpla). 

Dupa cum se stie, calendarul nostru se bazeaza pe anul tropical de 365,2422 zile (de la un echinoctiu vernal la urmatorul echinoctiu vernal). Inmultind durata anului tropical cu distanta unghiulara medie zilnica parcursa pe orbita de 0,9856473 grade obtinem 360 de grade. Din calcule matematice ajungem la concluzia ca Pamantul trebuie sa faca o orbita completa de 360 de grade intr-un an tropical (sau echinoctial).

Problema e ca asta contrazice teoria lunisolara care afirma, dupa cum am spus si sus, ca Pamantul face o orbita incompleta intr-un an tropical (de doar 359 de grade 59 minute si 10 secunde de arc), diferenta de 50 de secunde de arc fiind pusa pe seama "clatinarii" axei terestre.

Intr-un joc sublim de terminologie, ziua siderala, pe baza careia am efectuat calculele si care exista ca si concept din antichitatea indepartata, se schimba ca peste noapte din pix, desi etimologia ei e evidenta (vine de la latinescul sidus pentru stea). Astfel, IERS (International Earth Rotation and Reference Systems Service) vine sa o redefineasca. Acum nu se mai calculeaza in raport cu stelele, ci reprezinta unghiul orar al echinoctiului vernal, primind numele frumos de "zi stelara"("stellar day"). Termenul neexistand in limbajul curent (incercati o cautare pe Google si vedeti de cate pagini dati - incercati inclusiv cautarea termenului pe homepage-ul IERS, nu veti gasi nimic), diverse dictionare si carti de specialitate utilizeaza in continuare termenul de "zi siderala" oferind ba o definitie ba alta pentru aceeasi sintagma, ceea ce creeaza un haos sublim.

Pe langa acest hocus-pocus academico-etimologic, noua definitie rezolva cu un drum si marea discrepanta matematica care altfel ar fi reprezentat sfarsitul teoriei lunisolare. Cui ii pasa in definitiv ca diferenta-problema de 0,008 secunde (!) intre cele doua concepte este inca departe de a putea fi pusa in evidenta prin observatii directe cu mijloacele actuale...