
-----------------------------------
cmatei
05 Noi 2010 11:24

Constructie observator  (foileton)
-----------------------------------
Am reusit zilele trecute sa incep constructia unui mic observator de tipul "roll-off roof" in curtea de la tara. Dimensiunile sunt 3m x 2.5m si inca nu sunt foarte sigur de inaltime. La 1.8m, daca pier-ul o sa aibe ~1.3m peste nivelul podelei am orizontul obstructionat pana pe la 18-20 grade spre sud, ceea ce imi suna rezonabil avand in vedere ca am un bec pacatos pe directie oricum.

Prima zi am pierdut-o gaurind placa de fier/fonta de 10mm ce va fi suport pentru montura, in varful pier-ului. M-am incapatanat aiurea sa le fac eu pe toate; 4 gauri de 16mm si una de 50mm, cu o bormasina chinezeasca ieftina = multe pauze, WD40 si fum din motor. Pana la urma a iesit.

Apoi masuratorile. Nu am deloc experienta in constructii, asa ca am inceput prost, am batut tarusi chiar in colturi, dupa care mi-am dat seama ca n-o sa pot sapa/cofra asa. Refacut mai la distanta si reluat distractia cu ruleta si nivela. Terenul e bineinteles in panta, iar directia N-S in diagonala. Puteti sa radeti, dar mi-a luat o zi intreaga fatzaiala asta. Sapat gropile pana la 60-70cm.

http://cmatei.ath.cx/observator/PICT0097.jpg
http://cmatei.ath.cx/observator/PICT0091.jpg

Confectionatul cofrajelor (colturile 40x25 si cei din mijloc 25x25) a mers usor, fixatul lor pe pozitie ... inca o zi. Mesterit si niste armaturi, din fericire mai aveam niste etrieri ramasi de la alte constructii.

http://cmatei.ath.cx/observator/PICT0111.jpg

In fine, in a patra zi, dupa vreo 20 roabe de beton, fundatia e gata. Mare inventie, betoniera.

http://cmatei.ath.cx/observator/PICT0116.jpg

A mai ramas de turnat pier-ul, pe care il voi face dupa ce fixez grinzile podelei, ca sa pot verifica diagonalele. O sa mai pun poze pe masura ce progresez, adica lent (doar weekend-uri).

Ca un facut, in fiecare noapte a fost complet senin dar eu cadeam mort de oboseala, in conditiile in care la chestiile grele am avut ajutor un vecin. Deh, munca la birou...
