
-----------------------------------
Erwin
16 Noi 2010 02:09


-----------------------------------
Mulțumesc mult, colegi! :)

la un moment dat mi-a venit ideea să inserez un arc între cele două inele care țin lentilele și să pot varia astfel distanța dintre ele până obțin imaginea cea mai bună. Nu am încă un arc potrivit cu diametrul și lentilele ar cădea, acum sunt susținute de șaiba dintre ele. O să încerc să înegresc lentilele și să repar stratul de vopsea căzută, sau mai bine îl dau jos și încerc cu Mister Muscolo care diluat în multă apă este un agent potrivit, conținând în principal sodă caustică. Cu altă ocazie am constatat că un aliaj de Al s-a înegrit, dar nu pe toată suprafața la fel, erau piese din aliaje de Al diferite în baie.

Mi-a venit ideea cum să fixez lentilele și nu mai am nevoie de niciun arc și nicio șaibă! Pot fixa lentilele cu mici picături de epoxi și pun niște diafragme confecționate din folie de plastic sau carton negru. În acest mod pot varia distanța rotind inelele pe filet la ce distanță vreau, de la aproape lipite ca la plossl până la ramsden acromat.

Dubletul de câmp este ceva mai mare (21mm) iar cel de ochi este mai mic (18mm), însă focalele sunt inverse, cea mică are focala mai lungă. Nu poate fi un plossl pentru că sunt alte elemente cu alte forme și alte sticle. Nici simetric nu este, că nu sunt identice. O să mă mai joc cu distanța dintre ele să văd ce modificări apar.
