
-----------------------------------
Blakut
03 Mai 2011 14:42

Detector de lumina
-----------------------------------
Salutare!

Stateam si ma gandeam zilele astea cum s-ar putea obtine mai mult de la un telescop mai mic. De aceea vin si intreb:

Sa zicem ca dispunem de un telescop de 200-300 mm diametru (eu am 254) si folosim pentru el un obiectiv cu distanta focala cat mai mica (daca se poate chiar dincolo de limita maxima de Dx2) astfel incat sa obtinem o "imagine" a unei bucati de cer cat mai inguste (daca se poate de mai putin de o secunda de arc - preferabil ar fi 0.3 - 0.1 desi nu se paote cu un asemenea instrument) fara sa ne intereseze rezolutia - adica imaginea propriuzisa sau detaliile care nu s-ar "vedea". 

In loc sa conectam la telescop un aparat foto, conectam un amplificator de lumina, un detector adica. Apoi miscam incet, inregistrand intensitatea luminoasa a unei bucati mici de cer. Inregistrand semnal din fiecare bucatica a acestui caroiaj pe o durata mai lunga, s-ar putea face o medie a semnalului in fiecare loc, si o filtrare, ca sa mai curatam din erori. S-ar putea obtine oare, in acest fel, "imaginea" unui obiect slab luminat - obiect care nu ar putea fi fotografiat altfel direct - in detalii mai bune?
  
Sau, s-ar putea oare inregistra variatii mici in magnitudinea unei stele? Avand in vedere ca nu inregistram niciun fel de imagini - deci nu ne intereseaza rezolutia - ci doar cantitatea de lumina ce pica pe detector?

Am folosit niste calculatoare online pentru calculul campului telescopului, al rezolutiei maxime etc. Daca mai stiti si alte linkuri... Sunt curios ce se intampla daca depasim limita maxima de marire a telescopului? Adica inteleg ca nu vedem detalii mai multe, dar intensitatea luminii care ajunge intr-un eventual detector ar mai fi corelata cu vreo bucatica mica din cerul pe care il observam? Sau si variatia intensitatii luminii nu ne mai spune nimic despre tinta cand depasim grosismentul respectiv?
