
-----------------------------------
ursamajor
07 Oct 2011 18:40


-----------------------------------
Nu e vorba de îmbunătățire. E vorba despre limitele acelei monturi. Tubul ăla de 200/1000 e aproape de limita ei. Cum mi-au spus și mie alții, dacă mai pui o cameră foto pe ea, o lunetă de ghidaj etc. ești la maximum maximorum, poate chiar depășești. Eu așa am ajuns să iau HEQ5, fiindcă HEQ6 era mult peste puterile mele financiare. Fiindcă HEQ6 este full, adică cuprinde kit de comandă prin PC/laptop, chiar kit GoTo. HEQ5 există și-n varianta classic (pe acesta o am eu), care economisește ceva bănuți, neavând decât motoarele și controllerul cu săgeți. Pentru a fi controlată prin laptop/PC e necesar a-i fi adaptat un port autoguider, ușor de realizat (dacă ai nevoie, te ajut cu sfaturi), apoi cumpărat un device GPUSB și, firește, o cameră de ghidaj + disp. optic/luneta aferentă (eu mai sunt restanțier doar la punctul ăsta). Eu, de exemplu, mă apropii de mia de euro (socotesc aici și planetarul + Barlow 5x) și cred că dacă vrei o lunetă mai bună pentru ghidaj, sări sigur de acea mie.

Aa, și încă ceva: motoarele de pe  HEQ5 sunt la 12V și sunt identice cu cele de pe HEQ6, un argument în plus că e o montură ceva mai robustă.  :wink: 

Colimatorul nu e o urgență, IMHO. Nu privi colimarea asta ca pe ceva esoteric. Ce să verifici la telescop? Nu decolimarea e importantă la cumpărare. Uită-te la oglinzi, să nu fie cu pete, zgâriate, deși mă-ndoiesc că vinde cineva așa ceva. Poți colima telescopul rugând pe amicii din Cluj să te ajute, fiindcă în mod sigur te vei afilia unei găști vesele de zgâitori la stele.  :mrgreen: Concentrează-te, deci, pe montură, fiindcă e piesa principală, pe care probabil o vei schimba cel mai rar. Și, da, tubul acela 200/1000 e superb, o alegere excelentă. Pur și simplu îl iubesc, astronomic vorbind.  :mrgreen:

Cât despre comercianți, că m-a "provocat" eolloe, deși nu știu cu câți a tratat el, unii sunt de-a dreptul inflexibili, deși adaosurile lor sunt apreciabile și și-ar permite negocierea. cum spuneam, doar dl. de la Alcor și d-na de la Telescop-Expert au dat dovadă de spirit comercial. Și ca să  mă înțelegi, HEQ5 + 200/1000 m-a costat cu 400 lei mai puțin decât prețul de vânzare de pe site. Eu zic că merită puțină reclamă acea doamna. Mai ales că a "recidivat" și când mi-am cumpărat Planetary de 3,2mm + GSO 5x, unde am primit din nou reducere serioasă.
