----------------------------------- IACOB DUMITRU 27 Sep 2006 10:15 ----------------------------------- Domnule Rautu va asigur ca matematica este materia care mi-a placut cel mai mult in scoala. Spatiul euclidian este un model (un abstract). Este adevarat ca matematica trateaza oarecum si operatia de miscare, dar este foarte putin interesata de cauzele miscarii si cu atat mai putin de substanta (materie). Avand in vedere scopul pe care si-l propune matematica, spatiul euclidian este un model de lucru ce nu introduce erori asupra rezultatului final. In realitate, matematica “poate mult, dar nu poate totul”. Din acest motiv exista o serie de alte materii de studiu, dintre care pe departe cea mai importanta mi se pare a fi Fizica. Aceast domeniu isi pune intrebari extrem de serioase despre omogenitate si despre cauza tuturor manifestarilor din natura. Pentru inceput, preluarea abstractului euclidian a reprezentat un succes, dar cu timpul, datorita rezultatelor obtinute si a reformularii anumitor intrebari, s-a simtit nevoia unei infuzii de noi modele teoretice ale spatiului fizic. Nu vreau sa adancesc atat de mult acest subiect, dar ar fi bine sa va indreptati gandirea spre lucrurile de mai mare finete cum ar fi: Avem noi la indemana un reper absolut? Putem avea la indemana un reper absolut? La urma urmei nici nu se poate vorbi despre omogenitate/neomogenitate in absenta unui reper de referinta. Am facut aceste observatii deoarece lumea reala este o aplicatie practica a unicului model teoretic (viabil) de existenta. Acest model (si implicit aceasta lume) isi defineste singur etaloanele de masura. Evident ca aceste etaloane vor face parte din categoria celor mai stabile stari de fapt. Legile de conservare ne vorbesc despre existenta reala a acestor etaloane. In aceste conditii trebuie sa ne intrebam: Cine justifica existenta legilor de conservare? In realitate conservarea nu este chiar atat de perfecta, tot asa cum nici omogenitatea despre care faceam referinta amintind de baia de fotoni nu este atat de perfecta (fotonul, la un moment dat, este chiar mediul fizic). Vreau sa spun ca diversitatea (asimetria, neomogenitatea) si omogenitatea (in speta reprezentata de numitorul comun) se sustin reciproc, cu mentiunea ca imperfectiunea (abaterea) este aceea care permite acest lucru. Cum abaterea (imperfectiunea) este astfel garantata in orice unitate de volum, trag concluzia ca, la origini, spatiul este absolut neomogen (neomogen prin excelenta). P.S. Ma uimeste faptul ca dumneavoastra, prin prisma legii (UNIVERSAL VALABILA) care garanteaza existenta unei neomogenitati in orice unitate de volum, vedeti o lege a haosului sau a dezordinii. Eu propun un model cu ajutorul caruia sa putem intelege existenta.