
-----------------------------------
Teo
09 Ian 2012 17:54

Aventurile lunetei Carton 60/800 mm - Japan
-----------------------------------
Va salut !

Recent am achizitionat un obiectiv micut, dublet acromat cu apertura 60 mm iar focala 800 mm.

Obiectivul este un Carton original Japan produs prin anii  '70 .

Este vorba despre un dublet acromat ( cred ca Fraunhofer ) care a venit in montura clasica de aluminiu.

Am achzitionat acest obiectiv pentru a construi cu el o luneta micuta si portabila, cu care doresc sa fac observatii solare.

Daca va da rezultate bune, voi face atat observatii selenare cat si planetare sau la stele duble.

Avand in vedere ca e un obiectiv oarecum cu traditie cunoscuta in lumea astronomilor amatori mai ales din SUA dar si de la noi, am decis sa construiesc si eu un astfel de instrument.

As dori ca in acest topic sa prezint nasterea sau "renasterea " lunetei, si apoi tot aici sa postez si cateva imagini luate prin ea impreuna cu un raport de observatii la ocular. Deci un review atat vizual cat si fotografic.
Ar fi nepotrivit sa creez acest topic la ATM apoi sa deschid altul la observatii vizuale, altul la astro-foto incepatori si unul la rubrica de review.
De aceea as dori sa fie o continuitate aici pe acest topic iar domnii moderatori ai sectiunii sa imi permita dupa ce o construiesc sa prezint si niste imagini luate prin ea sau un raport al observatiilor vizuale la ocular.
De aceea am intitulat rubrica " Aventurile lunetei Carton 60/80 mm ". :D

Va dura ceva vreme sa o construiesc deoarece nu ma grabesc si voi incerca sa postez aproape pas cu pas ceea ce voi face.

Pana atunci voi incerca sa adun materialele necesare si sa mai strang ceva bani pentru inceperea proiectului.
Sa auzim numai de bine !

Teo
