
-----------------------------------
mflorian
01 Feb 2012 11:16


-----------------------------------
...insa n-am strung.Un strungar bun, pe lîngă casa omului este vital. Eu am găsit unul din a doua încercare. Lucrează destul de ieftin și se bagă la lucruri destul de complicate, inclusiv filete Whitworth.

Aseară am vrut să scot dispozitivul la observații, dar la -18 grade am ajuns extrem de rapid la concluzia că e mai bine să mă regrupez după un geam, în casă. Am montat obiectivul pe un trepied foto și i-am pus un ocular de 9mm. Luna umple aproape complet ocularul și se văd foarte clar detaliile specifice. La Jupiter am văzut toți sateliții și parcă-parcă se vedea și o bandă. Cred că mai mult în imaginarul meu, pentru că știam că e acolo. Am încercat și M42, dar cerul era luminat destul de puternic de luna care se reflecta în zăpadă, așa că am văzut doar un nor difuz, iar trapezul l-am văzut mai mult ca un triunghi.

Am făcut cîteva teste pe uscat și cu webcam-ul Philips SPC900 + Metaguide. Voiam doar să evaluez sensibilitatea ansamblului și să văd cam pe ce m-aș putea baza. În principiu, orce stea pe care am văzut-o cu ochiul liber a fost prinsă și de cursorul din Metaguide.

Una peste alta, jucăria funcționează cam așa cum m-am așteptat, dar a apărut o problemă de care nu am ținut cont: obiectivul 70-200 este o ghiulea de 1540g și ca atare are nevoie de o fixare sănătoasă. Fixarea într-un singur punct, cu șurubul pentru trepied pe care îl are, merge la foto, dar pentru astro acestă soluție nu este suficient de fermă. Acest obiectiv, măcar are un șurub de fixare, dar alte obiective nu au nici măcar acest șurub. Am evaluat posibilitatea de a face fixarea cu inele de ghidaj, dar aici apar alte probleme. Mă întreb dacă nu deformez carcasa obiectivului, cu consecințe neplăcute asupra mecanismelor interne, dacă strîng șuruburile de fixare ceva mai ferm. Asupra problemei fixării mai trebuie să meditez.
