
-----------------------------------
horatius
22 Feb 2012 12:54


-----------------------------------
Mai sunt inca 3 firme care fac filtre solare: 

-Daystar - sunt renumiti pentru filtrele cu cuptor. Daystar e prima firma care a facut comercial filtre h-alfa si inca ramane cea mai tare, in special pentru aplicatiile profesionale, cercetare. Tehnologia cu filtru h-alfa la focalizator e mai buna decat cea cu filtrul la obiectiv (adica Coronado si Lunt). Daystar are acum si un refractor lowcost SolaRedy alfa, cu filtru cu incalzire, dar are niste limite de temperatura in care functioneaza corect, in rest, la frig produce un disc rosu si atat.
- Solar Spectrum, tot filtre care se monteaza la focalizator, cu cuptor, ceva mai ieftine decat DayStar. Din acestea am testat si eu 3 modele de 0,65 0,5 si 0,3A, iar pe cel de 0,3A l-am folosit o jumatate de an continuu. Calitatea la toate trei, cantitatea de detalii vizibila, este cu mult peste ce am vazut vreodata la Lunt si Coronado. As zice ca aproape nu sunt diferente intre un Lunt DS care are teoretic 0,5A si un Solar Spectrum de 0,65A. Este solutia cea mai buna de filtrare si nu limiteaza rezolutia, se poate pune pe refractoare oricat de mari pentru a obtine rezolutie mai mare.

http://www.skywatcher.ro/solar_spectrum.htm

- Solarscope, care face filtre externe pentru obiective, ca si Coronado, Lunt, calitate perfecta, dar preturi exagerate

Acum am un filtru Coronado de 60mm 0,7A pe care l-am instalat pe un apocromat Scopos ED66, cu filtru de blocaj ITF de 10mm. Imaginile vizual nu sunt foarte diferite de refractorul de 0,5A DS al dlui Corban, contrastul e putin mai scazut. L-am testat comparativ cu un alt Coronado de 60mm complet cu refractorul original si imaginile prin filtrul meu sunt mai bune. Sunt totdeauna mici diferente intre filtre, dar totusi diferenta de imagine a fost vizibila de la prima privire, ceea ce eu pun pe seama diferentei de calitate a refractorului propriu-zis. Refractoarele originale de la Coronado si Lunt de 60 sunt niste simplete, o singura lentila pentru obiectiv. Fotografic insa conteaza seeingul, camera folosita si talentul la prelucrari. Uneori obtin nativ imagini cu foarte multe detalii, uneori doar un disc palid cu putine detalii, datorita atmosferei si mai ales norilor din straturile superioare pe care nu ii vedem.

Stackarea a 2 filtre solare are insa un inconvenient in refractoare cu aperturi mici: luminozitatea foarte mica. Si cu un singur filtru imaginea discului solar este destul de intunecoasa si detaliile apar doar dupa cateva secunde/zeci de secunde de obisnuire a ochiului. La un double stack cu un refractor de 60mm ai nevoie de mai mult timp pentru ca este mai intunecata imaginea. La 60mm pentru observatii vizuale este suficient un singur filtru de 0,7A pentru ca detaliile sunt suficient de multe si imaginea este mai luminoasa, mai usor de privit. Printr-un refractor de 100mm imaginea  prin doua filtre este mai luminoasa si mai acceptabila pentru studiu. Doar pentru fotografie insa, daca exista o camera cu adevarat buna, merita 2 filtre suprapuse pe un refractor mic.

Despre cele 2 variante de tunare a etalonului, fie prin inclinare, fie prin modificarea presiunii aerului. Ambele sunt bune, nici una nu este mai buna ca alta. Dl. Corban prefera prin presiunea aerului pentru ca prima lui experienta cu filtrul cu tilt a fost proasta din cauza filtrului care era cam slab, specificatiile teoretice la Lunt sunt 0,75A pentru filtrul extern (fata de 0,7A la Coronado) si probabil filtrul lui original era pe la 0,8 si ceva A si nu producea detaliile pe care le obtin eu prin Coronado si probabil si lipsa de experienta in tunarea lui... Dar cu un filtru in limitele specificatiilor, fie cu tilt, fie cu presiune imaginile sunt asemanatoare. 

Pana acum 2 ani toate filtrele erau cu tilt, iar etalonul era exterior, cu montare pe obiectiv. Ca sa reduca costurile de productie, Lunt a incercat un filtru intern, montat in tub, mai mic, deci mai ieftin, dar la vanzare cu un pret cu putin mai mic, iar acordarea in banda realizata tot prin tilt cu o maneta. Problema unui astfel de filtru e ca daca nu e perfect colimat cu restul opticii produce imagini mai proaste decat unul extern.  Iar in consecinta aceste refractoare sunt sensibile la socuri. Dar daca sunt facute bine ofera avantajul pretului de productie mai mic. De la inclinarea filtrului intern cu o maneta pana la inclinarea lui cu aer a fost numai un pas. Printr-o pompa se introduce sau se scoate aer intre cele 2 elemente ale etalonului, care isi schimba forma putin si astfel se poate modifica latimea de banda, ceea ce se facea si prin inclinarea lor. Avantajul e ca nu mai sunt piese in miscare si atunci si imaginea poate fi facuta mai buna. Acum si Coronado a trecut la filtre interne din motive de concurenta si pret. Inca se mai gasesc si filtre externe cu tilt. Pe de alta parte cele mai bune si mai scumpe filtre solare pentru obiectiv sunt tot cu tilt acordate, Solarscope. Ce are Solarscope in plus este lipsa obstructiei centrale de la etalon, iar preturile sunt astronomice.

Si Lunt si Coronado au 2 refractoare mai mici, cele mai ieftine: 35mm 0,8A la Lunt si PST 40mm 1A Coronado. Lunt produce imagini mai bune, sunt vizibile pe disc mai multe detalii in mod curent si se vad si proeminentele. Prin Coronado detaliile apar doar cand atmosfera e perfecta si mai slab, proeminentele se vad totusi.

Ca si concluzie: nu conteaza ce tip de filtru folositi daca este bun, in specificatii. Exista diferente de la filtru la filtru, dar daca prinzi unul ok, imaginile sunt excelente. Doublestack cu refractoare mici merita doar pentru fotografie, vizual este prea intunecata imaginea. Pentru vizual doublestack recomand macar la 80mm in sus. Cine vrea detalii mai mult decat poate un filtru extern Lunt sau Coronado, are o singura solutie, un filtru cu cuptor montat la focalizator: Solar Spectrum sau Daystar, unde poti si alege latimea de banda si calitatea este mai buna decat pot oferi L si C.

Si un ultim cuvant: in cateva saptamani voi avea in stoc si refractoare Lunt, 35mm si 60mm, pentru doritori.
