
-----------------------------------
mflorian
23 Iul 2012 15:40


-----------------------------------
În weekend m-am jucat cu PECtool de la Celestron. Deși în mod oficial montura CG-5 nu are funcționalitatea necesară corecțiilor periodice, cei de la Celestron spun cu o jumătate de gură că "funcționalitatea este acolo". Cu alte cuvinte, asta înseamnă că funcționalitatea există, dar nu este expusă în meniu.
Am instalat PECtool, l-am conectat la montură și am descărcat din montură curba PE, care, așa cum mă așteptam, este o dreaptă, adică by default nu se face nici un fel de corecție.
Pentru a genera o curbă de corecție, montura trebuie ghidată. Am făcut o sesiune special pentru acest lucru. Am ales pentru ghidaj o stea cît mai luminoasă și cît mai apropiată de ecuatorul ceresc, respectiv Altair. După ce ghidajul a început să funcționeze, am apăsat butonul Seek Index. Pe diverse forumuri de pe net erau discuții aprinse despre faptul că CG-5 nu memorează indexul și că, din cauza aceasta, pentru fiecare sesiune trebuie refăcută curba PE de la zero. N-a fost așa, PECTool a găsit indexul din prima, semn că funcționalitatea PEC din CG-5 este completă. Apoi am început sesiunea de training. Pentru asta este nevoie de 8 minute de ghidaj continuu. La final am obținut curba de mai jos, pe care am încărcat-o în montură și asta a fost tot.
În noaptea următoare am încercat opțiunea Batch Training, care iterează ciclul de 5 ori și apoi mediază curbele obținute. Operațiunea durează 5x8 minute și bineînțeles că a trebuit să o reiau, deoarece exact în mijlocul sesiunii a apărut, de nicăieri, un nor minuscul care s-a pus exact peste Altair.
Pînă la urmă am finalizat operația și am început să fac teste de expunere neghidată.

Concluzia1:
Fără PEC, expunerea maximă cu montura neghidată era de 30sec, cu o rată de succes de aprox. 70%.
Cu PEC, am obținut un număr asemănător de cadre utilizabile la expunerea de 60sec.

Concluzia2: acea roată pătrată de care pomeneam, se pare că este în montura mea, deoarece văd un grafic tare zbuciumat. Sau, poate, are un început de Parkinson.
