Index
Index forum Index forum
Autentificare Autentificare
Inregistrare Inregistrare
Cine este online Cine este online
Galerie imagini Galerie imagini
Calendar evenim. Calendar evenim.
Cautare detaliata Cautare detaliata
Ghid forum Ghid forum
Album astrofoto
M35.jpg
Imagine aleatoare
Blog
Inregistreaza-te pe forumul astronomy.ro
Colaboratori

Te intereseaza un domeniu al astronomiei si ai vrea sa scrii pentru siteul nostru? Alatura-te echipei noastre.

Meteo
Vremea in Bucuresti
Statistici forum
Numar total de mesaje in forum: 225045
Numar de utilizatori inregistrati: 2843
Cel mai nou utilizator inregistrat: GabiBirsanu
Cei mai multi utilizatori conectati au fost 543 la data de Vin Mar 29, 2024
Actualmente sunt 0 utilizatori pe chat   
Aceste date se bazeaza pe utilizatorii activi de peste 5 minute
Legenda
Mesaje noi Mesaje noi
Nu sunt mesaje noi Nu sunt mesaje noi
Forumul este inchis Forumul este inchis

Salut! Eu sunt Daniel


Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect  

Who's Who

Subiectul anterior :: Subiectul urmator  
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:   
Autor Mesaj
Daniel Braileanu
Membru
Membru


Data inscrierii: 01 Sep 2023
Mesaje: 3



Localitate: Caransebes

MesajTrimis: 02 Sep 2023 13:37 Download mesaj
Titlul subiectului: Salut! Eu sunt Daniel
Raspunde cu citat (quote)

Salut!

Ma numesc Daniel, locuiesc in Caransebes, sub un cer Bortle 4 si de o luna detin un telescop Celestron Inspire 100AZ pe care l-am primit cadou.
Interesul meu pentru astronomie a aparut de cand am descoperit cartile lui Stephen Hawking si am inceput sa-mi imaginez cum ar fi sa vad cu ochii mei Saturn cu ale lui inele, Jupiter, Marte, detaliile de pe suprafata lunii si ce o mai ascunde cerul in imensitatea lui.

In domeniul astronomiei doresc sa aflu despre observatiile planetare si cele ale obiectelor deep sky insa nu stiu daca telescopul meu actual ma poate ajuta aici. Pentru inceput mi-as dori si va rog sa ma indrumati catre cateva oculare ce le-as putea achizitiona pentru a ma putea bucura si mai mult de cerul noptii (telescopul a venit cu 2 oculare kellner, banuiesc, de 10mm respectiv 20mm) cu al meu telescop.

Va multumesc pentru primirea in aceasta comunitate si va doresc cat mai multe nopti cu cer senin!
Sus
Armand Popa
Moderator
Moderator


Data inscrierii: 30 Mar 2017
Mesaje: 535



Localitate: ARAD

MesajTrimis: 02 Sep 2023 14:48 Download mesaj
Titlul subiectului:
Raspunde cu citat (quote)

Salut și bine ai venit pe forum.

Luneta ta este cu siguranță capabilă să ofere o experiență frumoasă de observații astronomice, mai ales sub un cer Bortle 4.

Am și eu o lunetă similară, un Celestron cu o apertură de 102 mm și o focală de 500 mm. Sub un cer bun, devine un instrument suficient pentru a observa obiectele pe care le poți vedea ca începător,chiar si mai mult!...

Observarea obiectelor din Catalogul Messier este o modalitate excelentă pentru a începe în astronomie amator. Aceste obiecte includ diverse nebuloase, roiuri stelare și galaxii, și sunt adesea ușor de localizat și observat cu un telescop sau o lunetă.

Legat de oculare ... aici există o discuție lungă și există numeroase păreri... În orice caz, un ocular reprezintă jumătate din telescop, dar pentru început poți începe cu ce ai. Cu timpul, cel mai bine este să te alături unui grup de astronomi care fac observații și să încerci ocularele din dotarea altora. Astfel, poți vedea ce ocular și dacă merită sau nu pentru tine

Dacă ai întrebări sau dorești să discutăm mai multe despre observații astronomice sau să împărtășești experiențe, ești în locul potrivit!

Spor si cer senin
Armand

_________________
https://armandpopa.blogspot.ro/
https://www.facebook.com/astroclub.galaxis/
__________________________
T Newton Omegon 203/1000
T Newton Orion 305/1500
L Bresser Skylux 70/700
L Celestron 102/500
B 10x50, 8x40, 8x30, 15x50, 20x80
Sus
Erwin
Moderator
Moderator


Data inscrierii: 02 Aug 2008
Mesaje: 9493

Motto: panta rhei

Localitate: Bucuresti

MesajTrimis: 02 Sep 2023 18:12 Download mesaj
Titlul subiectului:
Raspunde cu citat (quote)

Bine ai venit, Daniel.

Subscriu la ce-a zis Armand, observă cu ce ai, cât mai mult, în diferite condiții ale cerului. Fiind o lunetă relativ scurtă vei avea nevoie de oculare mai bine corectate ca să vezi clar până la marginea câmpului. Asta înseamnă să scoți ceva mai mulți bani din pușculiță pe bucată. Planetele se vor vedea destul de mici și fără prea mulet detalii fără oculare cu focală scurtă sau un barlow însă trebuie să iei unul ED sau APO ca să nu pierzi prea mult din cauza aberațiilor unui barlow ieftin. Este o lunetă mai potrivită pentru obiecte de cer profund (DSO), respectiv cele din catalogul Messier. Începe cu ținte mai ușoare și mai luminoase ca M11, M13, M16, M17, M20, M27, M31 până te acomodezi. Apoi, dacă cerul este bun poți încerca și altele mai slabe sau care necesită magnificații mai mari cum ar fi Ring Nebula. Folosește întâi ocularul mai lung, centrezi obiectul în câmp și apoi pe cel scurt pentru detalii. Uneori nu le vei putea observa din cauza atmosferei turbulente (cu ochiul liber stelele scintilează vizibil). Nu-i bai, e o seară de DSO.

Îți recomand să nu faci rabat la calitatea ocularelor, poți lua și din bazar second-hand, pe rând (eu așa le-am luat pe majoritatea, în timp). Montura fiind alt-azimutală și cam instabilă din ce văd ar fi bine să iei oculare SWA sau UWA din start, oricum dacă vei face upgrade la telescop le vei putea folosi fără probleme și cu următoarele. Important este să îți faci o serie divizibilă cu 2 care nu se suprapune, în cazul în care iei un barlow 2x. Adică nu vei lua un ocular de 8mm și unul de 16mm ci un 8 și un 12-13mm care cu barlow îți vor da 4 și 6-6.5mm. Pentru DSO un 25mm de câmp larg este OK. Mai jos de 4mm nu cred că este cazul cu această lunetă, pentru măriri mai mari vei avea nevoie de un alt instrument cu focala mai lungă. Poate un newtonian pe montura Dobson 150 F/8 sau 200 mm F/5-6.

Există serii de oculare foarte reușite dar nu toate sunt și parfocale, adică trebuie să refocalizezi când le schimbi. Unele nu se mai fabrică dar dacă găsești second nu ezita. Seria Lacerta Magellan am constatat că sunt bune pentru începători, raport optim calitate-preț. Sau unele mai scumpe, clone de Nagler type 6 din seria UWA produse sub diverse branduri.

_________________
bino: 8x22, 7x42, 10x50, 10x80, spotting: 10x46, 20x60
Telescoape RFT70 F/4, 80/900, RFT 110 F/5.5, Meade 90 F/10, ED80 F/6
MTO-11CA 100/1000, Cass Clasic 8"F/15, dobson newt.158/1240 DH, 4"F/4.6
piston AZ mount (R), Vixen GP, minidob
Sus
Daniel Braileanu
Membru
Membru


Data inscrierii: 01 Sep 2023
Mesaje: 3



Localitate: Caransebes

MesajTrimis: 02 Sep 2023 20:30 Download mesaj
Titlul subiectului:
Raspunde cu citat (quote)

Va multumesc amandurora pentru timpul si raspunsurile acordate.
Ma bucur foarte mult ca luneta mea e capabila de observatii DSO. Incercasem de doua ori sa observ M31, ambele dati fara succes, probabil pentru ca nu indreptam telescopul in directia corecta la prima incercare, iar a doua oara probabil ca nu am avut un cer fara poluare luminoasa (am incercat observatia din oras, dintr-o zona care nu are iluminat stradal, dar nu cred ca a fost de ajuns de intuneric). Cred ca va trebui sa ma indepartez un pic mai mult de oras chiar si pentru obiectele deep sky mai luminoase.

Cer senin sa aveti!
Sus
Mircea Pteancu
Moderator
Moderator


Data inscrierii: 12 Feb 2008
Mesaje: 9045

Motto: ''OBSERVO ERGO SUM''

Localitate: Arad

MesajTrimis: 02 Sep 2023 22:06 Download mesaj
Titlul subiectului:
Raspunde cu citat (quote)

Daniel

Bine ai venit pe forum !
Ai mare dreptate cand te plangi de poluarea luminoasa.
Dar M31, daca nimeresti pozitia corecta, o vezi cu luneta ta chiar si din fata Primariei.
(Am facut asta pe bune si nu doar odata.)

Dar toti am avut aceasta problema a gasirii obiectelor.
Fara nici o retinere, fa exercitii pe stele luminoase si apoi mai slab luminoase pentru a te obisnui cu telescopul, a-i cunoaste campul vizual real, pentru a-i cunoaste toate scartzele si sughiturile, pentru ''a va imprietenii''.

Proportional cu timpul petrecut la ocular, situatia doar se amelioreaza din ce in ce mai mult.
Dar, ca sa-ti spun un secret stiut de toata lumea, aceasta problema nu trece cu adevarat niciodata.
Face parte din frumusetea acestui hobby.

Cer senin, Mircea

_________________
http://observoergosum.blogspot.ro/
https://astroclubgalaxis.blogspot.com
https://groups.io/g/The60mmTelescopeClub
Dotare :reflectoare ,lunete,cateva binocluri si un catadioptric
Sus
Daniel Braileanu
Membru
Membru


Data inscrierii: 01 Sep 2023
Mesaje: 3



Localitate: Caransebes

MesajTrimis: 08 Sep 2023 00:40 Download mesaj
Titlul subiectului:
Raspunde cu citat (quote)

Bună seara!

Doar ce m-am întors de la o scurtă rundă de observație deoarece astăzi mi-au ajuns: un ocular Lacerta Magellan 12mm, un ocular Lacerta Premium Flat Field 25mm și un Barlow Lacerta 2X Tele Extender.
Nerăbdător fiind le-am scos la probat și rezultatele au fost, cel puțin pentru mine, uimitoare: am reușit cu ocularul de 25mm să găsesc și să observ pentru prima dată M31, iar cu combinația de Barlow+12mm am reușit să disting cele două benzi mari pe suprafața lui Jupiter!

În zilele următoare voi achiziționa și ocularul de 8mm Lacerta Magellan.

Țin să vă mulțumesc încă odată pentru sfaturile primite de la voi!
Sus
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:   
Creaza un subiect nou   Raspunde la subiect   Who's Who

Download topic
Pagina 1 din 1
 
Mergi direct la:  
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
Puteti atasa fisiere in acest forum
Puteti descarca fisiere in acest forum
© 2015 astronomy.ro
Termeni si conditii generale      Termeni si conditii forum      Contact