[Mircea Pteancu]

Optica romanesca ??? Ce este aia ???

M.

[Mircea Pteancu]

Am primit de la Ovidiu excelentul raport de observatii de mai jos, din data de 3 Mai. Luneta folosita are obiectivul polisat pe hartie, cu apertura diafragmata la 37mm. Pentru comparatii, a fost folosita o luneta de parametrii asemanatori, cu lentila polisata pe pasla.
Reamintesc ca aceste experimente fac parte dintr-o cercetare de reconstituire a metodelor istorice folosite de opticienii secolelor XVII - XVIII.
Remarcam extinderea ariei de observatii spre obiecte siderale, cum sunt stelele duble.
In pozele atasate, inafara de aspectul general, Ovidiu ne prezinta intuitiv problemele ergonomice asociate acestui tip de intrumente astronomice.

Mircea


Jurnal de Observatii (Standardizat)

Data: 3 Mai 2026 Conditii atmosferice: Cer degajat, turbulenta atmosferica (seeing) nivel 3/4 (acceptabila), transparenta moderata spre buna.
Instrument: Refractor cu distanta focala de 2200 mm, obiectiv simplu polisat pe hartie, diametru de 37 mm (raport focal f/59.4). Au fost facute observatii comparative cu o lentila similara de 2100 mm focala polisata exclusiv pe pasla.

Obiecte observate:

Jupiter: Observat la grosismentul de 85x (ocular Kellner). Benzile ecuatoriale au fost clar vizibile. Detaliile fine din structura noroasa nu au putut fi rezolvate din cauza diametrului aparent scazut al planetei in aceasta perioada. A fost remarcata evident o intunecare la ambii poli. Contrastul general a fost excelent. Crescand grosismentul la 110x (ocular Kepler de 20 mm), imaginea si-a pastrat calitatea. Aberatia cromatica s-a manifestat ca un halou fin de un albastru deschis in jurul planetei, insa fara a degrada calitatea observatiei. Nivelul de detaliu a ramas constant, fiind limitat la benzile atmosferice majore.

Venus: Faza planetei este foarte bine definita, inregistrandu-se o crestere a diametrului aparent. Din cauza albedoului ridicat, aberatia cromatica a fost pronuntata. Aplicarea unui filtru galben inchis a izolat lungimile de unda neocalizate, imbunatatind masiv contrastul.

Stele Duble:

Castor: Componente separate complet cu spatiu negru interpus. La 110x, discurile Airy au aparut perfect circulare. Nuantele percepute au fost de galbui pentru ambele componente, companionul avand o tenta de galben mai deschis. Steaua primara a prezentat un inel de difractie rosiatic (reziduu cromatic sau dispersie atmosferica). La testarea comparativa cu lentila polisata pe pasla, ambele componente, cat si inelul de difractie al primarei, au avut o aparenta pur alba.

Algieba: La grosismentele utilizate, componentele au fost vizibile sub forma cifrei 8, fara o separatie completa cu spatiu negru. Tenta galbuie a sistemului a fost evidenta.

Mizar: Componente complet rezolvate si vizibile atat la 85x, cat si la 110x. La 110x, cu obiectivul polisat pe hartie, stelele au prezentat o usoara tenta galbuie. Prin contrast, lentila polisata pe pasla a produs imagini strict albe, insa cu o scadere perceptibila a contrastului general.

Porrima: La 110x s-a observat distinct forma alungita, de cifra 8, cu componentele prezentand o culoare alba catre gri deschis. Sistemul reprezinta un test fizic excelent pentru limita de difractie a obiectivului de 37 mm, oferind o priveliste de inalta calitate optica.

Pi Bootis: Din cauza campului vizual restrans la aceasta focala, incadrarea a necesitat oculare de distanta focala mare (Plossl de 40 mm sau Kepler de 45 mm). La trecerea la 85x, companionul a fost observat distinct. Avand in vedere magnitudinea primarei, sistemul ofera o imagine intunecoasa la diametrul de 37 mm, localizarea sa fara cautator bazandu-se exclusiv pe oculare de grosisment redus.

Xi Bootis: Companionu nu au putut fi observat. Poluarea luminoasa (iluminat stradal incident pe campul de observatie) a compromis contrastul. Detectia companionilor slabi din sisteme cu separatie mare impune conditii intunecate si grosisment mic si diametru al aperturi mai mare.

Eta Cassiopeiae: Companionul a fost observat mai greu folosind ocualrul de 40mm plossl, doar cu vederea perfierica datorita unui stalp de iluminat cu led in care lumina batea exact in zona constelatiei Cassiopea.

Ovidiu

[Night]

Este lăudabilă performanța să centrezi obiectele cerești în aceste condiții (braț lung al refractorului, montura probabil foarte instabilă). Apropo de diafragmare la Venus, cum nu se pot observa detalii a la secundă de arc, ci doar faza planetei, o diafragmare de 40-50 mm a obiectivului este oportună în orice instrument.

[Mircea Pteancu]

[Night]

Per aspera ad astra!

[Mircea Pteancu]

Ajutat de magister Ceragioli, Ovidiu, simpletierul nostru din Corunca avanseaza spre aperturi mai mari, de data aceasta e vorba de 70mm. Mai cu seama in lumea lunetelor aeriene, aceasta inseamna focale mai lungi, din ce in ce mai lungi. De aceea, Ovidiu experimenteaza noi monturi care sa permita utilizarea simpletelor de focala lunga. Mai jos va invit sa cititi raportul sau de observatii ale Lunii si ale lui Jupiter din 26 Mai a.c., folosind ca element de baza al monturii lunetei sale aeriene un catarg telescopic procurat din comert.
Multumind si pe aceasta cale lui Roger Ceragioli pentru sprijin, va invit sa cititi raportul lui Ovidiu, unde el discuta si trage concluzii privitoare la acest gen de observatii si de echipamente.

Mircea



Jurnal de Observatii Astronomice

Telescop Aerial - Apertura 70 mm / Distanta focala 8200 mm

26 Mai 2026

I. Date instrument

Lentila obiectiv (diametru brut)

94 mm - lentila confectionata de catre Roger Ceragioli.
Apertura de lucru efectiva: 70 mm (limitata de diafragma celulei)
Distanta focala presupusa: 9200 mm (estimare inaintea masuratorilor)
Distanta focala masurata: 8200 mm (determinata prin masurarea precisa a imaginii
solare in seara zilei de 26 mai 2026)
Raport focal (f/D): f/117
Limita de rezolutie Dawes: 1,66 secunde de arc (pentru apertura de 70 mm)
Limita de rezolutie Rayleigh (550 nm): 1,97 secunde de arc (pentru apertura de 70
mm)
Aberatie cromatica longitudinala: aproximativ 128 mm (f/V; V aproximativ 64 pentru
sticla sodo-calcica)
Ocular Plossl, distanta focala 40 mm - marire 205x
Ocular Plossl, distanta focala 32 mm - marire 256x
Montura: suport telescopic vertical, reglabil pana la aproximativ 6 m inaltime
Orientare: sistem de ghidare si aliniere cu snur de canepa
Unghi maxim de elevatie utilizabil la o distanta focala de 8,2 m: aproximativ 33-34
grade deasupra orizontului
Pozitia de observare: ocular portabil; observatorul este culcat pe o patura asezata la
sol.

Obiectivul este montat in celula sa pe un stalp telescopic vertical, construit si
perfectionat progresiv pe parcursul mai multor sesiuni. Stalpul poate fi extins pana la
aproximativ 6 metri, aceasta reprezentand limita practica maxima de utilizare.
Experienta a aratat insa ca rigiditatea si amortizarea vibratiilor sunt considerabil mai
bune atunci cand stalpul este extins la o inaltime ceva mai mica, in jur de 5,0-5,5
metri, deoarece oscilatiile induse de vant, care afecteaza inevitabil structurile foarte
inalte, sunt reduse substantial. Acest compromis intre acoperirea maxima pe inaltime
si stabilitatea mecanica reprezinta o limitare permanenta a telescoapelor aeriene, bine
cunoscuta de astronomii secolului al XVII-lea si la fel de relevanta si astazi.
Suportul celulei obiectivului a fost modificat inaintea acestei sesiuni prin introducerea
unui sistem imbunatatit de fixare, care permite atat o prindere sigura, cat si ajustari
rapide ale unghiului de orientare. Indreptarea obiectivului catre tinta este realizata prin
intermediul unui sistem de franghii din canepa, care indeplineste o dubla functie:
orientarea grosiera si colimarea aproximativa. Este o metoda remarcabil de simpla si
eleganta, dar care, in practica, se dovedeste suficient de eficienta pentru obiecte cu
diametru unghiular mare, precum Luna sau planetele principale observate la altitudini
reduse si medii deasupra orizontului.

Verificarea colimarii necesita ca observatorul sa poata confirma vizual faptul ca
planul lentilei obiectiv este aproximativ perpendicular pe directia de observatie catre
obiectul ceresc. Pentru aceasta, o mica sursa artificiala de lumina amplasata in
apropierea pozitiei ocularului si orientata astfel incat sa lumineze celula obiectivului
de jos in sus este indispensabila pe timpul noptii. Fara o astfel de iluminare nu poate fi
evaluata nici inclinarea celulei si nici gradul de dezaliniere introdus de sistemul de
franghii. Acest aspect este esential deoarece, la un grosisment de 256x, o eroare de
colimare de numai cateva minute de arc produce o alungire vizibila a imaginii sau
aparitia unor halouri asimetrice, mai ales pe marginile planetelor. Cerintele de
colimare pentru obiectivul de 8,2 metri sunt similare celor necesare instrumentului de
12 metri, desi geometria mai compacta face corectiile ceva mai usor de realizat.
Pentru observatiile lunare, diametrul unghiular mare al Lunii, de aproximativ 30 de
minute de arc, ofera un feedback imediat si foarte clar. Defocalizarea si erorile majore
de colimare devin evidente instantaneu, iar micile dezalinieri reziduale au consecinte
minore asupra imaginii. Observatiile planetare sunt insa mult mai exigente. La 256x,
discul aparent al lui Jupiter masoara aproximativ 45-50 de secunde de arc in conditii
favorabile, iar observarea structurilor fine din benzile atmosferice, exact tipul de
detaliu urmarit in aceasta sesiune, necesita o colimare cat mai apropiata de
perfectiune, in limitele permise de sistemul cu franghii.

Primul obiect observat a fost Luna, care a servit atat ca verificare a colimarii, cat si ca
demonstratie a calitatii optice intrinseci a obiectivului la apertura de lucru. Cu
ocularul de 40 mm (205x), imaginea a fost luminoasa, foarte clara si bogata in detalii.
Regiunea terminatorului a evidentiat margini de cratere perfect conturate, cu contraste
puternice, iar tranzitia umbrelor in interiorul formatiunilor mai adanci a fost lina si
naturala, o caracteristica specifica opticii cu distante focale foarte mari, dificil de
apreciat fara o comparatie directa. Nu a fost observata nicio culoare falsa perceptibila
la marginea discului lunar, confirmand ca focala de 8200 mm, combinata cu apertura
de 70 mm, reduce aberatia cromatica sub pragul la care aceasta ar deveni deranjanta
pentru observatiile vizuale ale obiectelor extinse si contrastante.
Cu ocularul de 32 mm (256x), imaginea a ramas stabila si bine definita. Cresterea
grosismentului nu a produs nicio degradare detectabila a celor mai fine detalii
rezolvate, sugerand ca figura optica a obiectivului este suficient de buna pentru a
sustine aceasta marire in conditiile de seeing existente. Acesta este un rezultat foarte
incurajator si confirma nivelul exceptional al lucrarii optice realizate de Roger
Ceragioli asupra acestei lentile.

Usurinta observatiilor lunare evidentiaza si unul dintre marile avantaje practice ale
telescopului aerian. Observatorul, intins pe spate pe o patura, tinand ocularul liber in
mana, poate explora lent zona terminatorului prin mici ajustari ale franghiilor,
observand vaste regiuni lunare la 205x sau concentrandu-se asupra unui singur crater
complex la 256x. Exista o apropiere fizica de instrument pe care
refractoarele moderne montate conventional nu o pot reproduce.

Jupiter a fost observat la 256x, cu ocularul tinut in mana, observatorul fiind asezat pe
spate pe o patura. Planeta se afla suficient de sus deasupra orizontului pentru a
beneficia de conditii atmosferice stabile. Imaginea a necesitat o colimare atenta a
sistemului de franghii inainte de a atinge performanta optima, dar, odata realizata
alinierea, calitatea imaginii a devenit deosebit de placuta.
Cel mai remarcabil detaliu observat pe discul jovian a fost prezenta mai multor
festoane, structuri inguste si intunecate care se extind din Banda Ecuatoriala Nordica
(NEB) spre Zona Ecuatoriala (EZ). Aceste festoane sunt fenomene atmosferice
clasice ale lui Jupiter, generate de curentii ciclonici de la limita dintre benzi si zone.
Detectarea lor la 256x printr-un obiectiv simplet de 70 mm tinut in mana reprezinta o
confirmare semnificativa atat a puterii de rezolutie disponibile, cat si a calitatii figurii
optice.
Benzile ecuatoriale nordica si sudica erau separate clar de zona ecuatoriala centrala,
prezentand contraste cromatice distincte. Benzile apareau intr-o nuanta calda de brun-
ocru, in timp ce zona ecuatoriala avea o culoare mai deschisa, crem-galbuie.
Cei patru sateliti galileeni au fost observati fara dificultate, desi configuratia lor
exacta nu a fost notata sistematic in timpul sesiunii. In momentele de seeing
exceptional, satelitii au sugerat o usoara extensie a discului lor aparent, depasind
aspectul unor simple puncte stelare, desi nu se poate afirma rezolvarea clara a
diametrelor lor unghiulare cu o apertura de 70 mm si un obiectiv simplet.
Impresia generala oferita de Jupiter la 256x a fost aceea a unei imagini cu adevarat
informative, nu doar sugestive. Detectarea festoanelor este deosebit de importanta.
Pentru a rezolva structuri de aproximativ 1,5-3 secunde de arc, instrumentul trebuie sa
functioneze foarte aproape de limita sa teoretica de rezolutie, de aproximativ 1,66
secunde de arc conform criteriului Dawes pentru o apertura de 70 mm. Acest lucru
este perfect compatibil cu performanta unei lentile simplet bine realizate, functionand
la un raport focal de aproximativ f/117, unde aberatiile sferice si zonale sunt practic
neglijabile, iar cromatismul longitudinal rezidual ramane foarte discret la observatiile
planetare.

Geometria monturii bazate pe stalpul telescopic impune o limita stricta asupra
altitudinii maxime accesibile. Cu obiectivul ridicat la aproximativ 6 metri deasupra
solului, iar observatorul aflat la nivelul solului cu ocularul la o inaltime de
aproximativ 0,5-1,0 metri, altitudinea maxima observabila inainte ca geometria
franghiilor sa devina impracticabila este de aproximativ 33-34 de grade. Aceasta
valoare este apropiata de limita teoretica de aproximativ 36 de grade, diferenta fiind
cauzata de inaltimea ocularului si de tensiunea necesara a franghiilor pentru controlul
directiei. Obiectele aflate la altitudini mai mari de aproximativ 34 de grade in timpul
trecerii prin meridian devin astfel inaccesibile cu aceasta configuratie, iar obiectele
apropiate de zenit nu pot fi observate deloc. Aceasta este o limitare structurala
caracteristica telescoapelor aeriene istorice, cu care au trebuit sa convietuiasca
astronomi precum Christiaan Huygens, Giovanni Domenico Cassini si Giuseppe
Campani.

Sistemul de aliniere cu franghii, desi functional si autentic din punct de vedere istoric,
necesita multa rabdare in timpul montarii initiale, dificultatea crescand semnificativ
odata cu altitudinea tintei. O mica lanterna electrica pozitionata astfel incat sa
lumineze tangential celula obiectivului dinspre observator a devenit acum un
accesoriu esential pentru observatiile planetare. Fara aceasta, inclinarea obiectivului
nu poate fi evaluata pe fundalul cerului, iar ajustarile succesive ale franghiilor care
constituie procesul de colimare devin practic imposibile. Aceasta imbunatatire va fi
inclusa ca procedura standard in toate sesiunile viitoare.

Vantul reprezinta principalul inamic al calitatii imaginii pentru acest instrument. Chiar
si o briza moderata produce oscilatii ale stalpului telescopic extins, la frecvente dificil
de amortizat manual. Imaginea din ocular devine instabila, iar cele mai fine detalii
planetare sunt estompate. In astfel de conditii, reducerea extensiei stalpului cu 0,5-1,0
metri si acceptarea unei altitudini maxime mai mici reprezinta intotdeauna alegerea
corecta. Stabilitatea nu este doar o chestiune de confort; ea reprezinta conditia
fundamentala pentru observatii astronomice de calitate.

Ovidiu

[nobody]

Poate niste ancore / sufe ar ajuta, cu conditia sa nu te impiedici de ele.