[Forever_Man]

Acesta e un fragment dintr-o nuvela scrisa de mine acum 5 ani, pe la 12-13 ani. Eu si cu prietenii mei ne ratacisem in padure, si dupa mai multe aventuri am fost rapiti de extraterestrii:




Nu, nu erau ei. Nu erau ei în realitate, ci numai în vis. Sculat de un tunet, Bogdan se ridică brusc în capul oaselor. Încă erau în pădure. Fusese doar un vis. În curând avea să devină real. Aşa de repede ? Dar putea să mai prelungească această minunată aventură. Le va convinge pe fete să se întoarcă. Şi chiar dacă nu vor vrea, se va întoarce cu Cosmin. Şi cum fetelor le e frică singure prin pădure, vor merge cu ei. Asta era toată rezolvarea. Avea o presimţire că în camera din cetate în care nu ajunsese se află ceva mai mult decât extraordinar şi incredibil. Ceva de domeniul imposibilului. Fulegră ! Şi în lumina acelui fulger, Bogdan zări pe cer ceva nedesluşit. Încremeni. Se uită în continuare spre acel loc de pe cer. Nu putea să zărească nimic. Într-o clipă se tulbură groaznic. Văzu o sclipire pe cer. Apoi alta şi tot mai multe. Afară era senin. Da, era senin. Atunci, ce fusese cu fulgerul acela ? Până să găsească explicaţia, se produse unul nou, urmat de o bubuitură grozavă. Şi ceilalţi copii se treziră. Pe cer se întindea o dâră de foc. Ea se prelungea după peretele de stâncă. Ce erau toate acestea ? Dâra de foc se îngroşa văzând cu ochii, şi din ce în ce mai repede. Cuprindea tot cerul. Pe partea cealaltă a râului izbi pământul o bilă de foc. Fetele începură să ţipe. Ce, ce se întâmpla ? Visau ? Tot pe partea cealaltă mai căzu o bilă de foc.
- În pădure ! Să mergem în pădure ! ţipă Cosmin pentru a putea fi auzit în zgomotul cerului care ardea şi al bilelor ce izbeau pământul.
Copiii intrară în pădure. Erau puţin mai în siguranţă decât pe malul râului. Focul de pe cer se coloră în albastru şi apoi în alb. În pădure se vedea aproape ca ziua. Începu să fulgere din nou şi din ce în ce mai des şi ajunse la un moment când fulgerările se înşiruiau una după alta. În jur nu se mai vedea nimic. Alb peste tot. Asta era călătoria spre Lumea de Dincolo ? Aşa este când mori ? Copiii nu se mai vedeau unul pe altul şi oricât de tare ţipau, nu se puteau auzi. Lumina dură câteva minute. Când se stinse, totul reveni la normal. Nici focul nu mai ardea. Bogdan, încă nu îşi dădea seama ce se întâmplase.
- Oau, ce-o fi fost asta ?! Tu ce zici Cosmine ? Cosmine ?
Bogdan se uită în jur speriat. Nu mai era nimeni lângă el. Trebuia să se trezească neapărat. Dar acesta nu era un vis. Lui Bogdan nu îi venea să creadă ce se întâmpla. Unde îi dispăruseră prietenii ? Era foarte ciudat. Ce se va face singur ? La fel se întreba şi Cosmin, Diana, Cassiana şi Cristina. Şi ei erau singuri, dar nu în altă parte a pădurii, ci în acelaşi loc. Dar nu erau singurii. Toţi cei peste 100 de hoţi, se aflau în aceiaşi situaţie. Numai cei 6 tineri din peşteră scăpaseră. Auziseră şi ei bubuitura. Dar doar atât. Bogdan făcu un pas. Părea totuşi încă viu. Sau poate când eşti mort te simţi la fel ca şi atunci când eşti viu. Dar poate, că acum fiind fantomă, va putea zbura. Nu reuşi acest lucru. Nu mai înţelegea nimic. Merse către râu. Şi aici totul părea normal. Cel puţin la prima vedere, şi în întunericul nopţii. Bogdan se aşeză în adăpost şi adormi. Spera ca de dimineaţă când se va trezi, va fi alături de prieteni. Acelaşi lucru îl făcuse şi Cosmin. În schimb, fetele rămaseră în pădure, plângând. Ce se întâmplase în acea noapte, nu aveau să afle prea curând. Dar cu siguranţă, era ceva inexplicabil.
Bogdan se trezi. Era noua zi. Sau poate că nu. Băiatului i se păruse că dormise mult, dar afară era încă noapte. Oare cât era ceasul ? De-ar fi avut, ce bine ar fi fost. Încercă să se culce la loc, dar nu îi mai era somn. Simţea că acum ar fi trebuit să fie dimineaţă, dar nu ştia de ce nu e. Într-un moment de revelaţie realiză ceva. Era ceva teribil. Era o explicaţie totuşi. Nu adevărată într-u totul, dar o explicaţie. Soarele explodase ! Doar aşa se putea explica deocamdată explozia şi întunericul care era acum. Afirmaţiile sprijineau teoria, dar era şi una contradictorie. Dacă Soarele ar fi explodat, Pământul ar fi fost distrus. Deci până la urma ce se petrecuse ? Afară începu să se lumineze. Nu era o lumină venită de pe cer, de la Soare, ci una care venea de nicăieri şi care lumină tot locul. Bogdan văzu pe cineva lângă el. Se sperie. La fel făcu şi Cosmin. Afară se lumină şi mai mult, şi băieţii văzură mai bine persoana de lângă ei. Astfel, lângă Bogdan apăruse Cosmin şi viceversa. Se vedeau ca nişte fantome puţin mai bine conturate.
- Ce faci ? întrebă Bogdan, şi Cosmin îl văzu mişcând buzele.
- Nu te aud ! spuse el. Stai puţin ! Cosmin luă un băţ şi scrise pe pământ: Bogdane, tu eşti ?
Bogdan luă şi el un băţ şi îi răspunse: Da ! Unde sunt fetele ? Era clar că ele, oriunde s-ar afla, nu veniseră în adăpost. Cosmin ieşi şi privi spre pădure. Acolo zări 3 fantome. Trebuiau să fie fetele. Bogdan ieşi şi el, şi cei doi băieţi se avântară spre pădure. Dar fu prea târziu. Lumina se stinse şi toţi dispărură. Erau din nou, fiecare pe cont propriu. Cosmin ridică o creangă şi o vântură în aer. Aşteptă un răspuns, pe care nu îl primi. În locul unde era Bogdan, creanga se afla la locul ei. El se întoarse la adăpost şi se puse pe aşteptat o nouă lumină. De data aceasta aşteptă mult şi bine. Nu se mai întâmplă nimc câteva ore bune. Afară tot nu se luminase. O nouă teorie îi răsări în minte. Puţin mai realizabilă decât prima, dar incredibilă. Timpul se oprise. Oare în câtva timp Universul avea să se contracte ? Timpul va curge înapoi. Un fior îi trecu prin şira spinării. Era o teorie de groază într-un fel. Hotărî să nu mai stea degeaba şi să plece la drum. În două zile va ajunge în oraş şi va vedea ce se întâmplă şi acolo. Era îngrozitor de jur împrejur. De oriunde, un animal putea să îi sară la gât. Arbaleta era singurul mijloc de apărare. În timp ce se gândea la aceste lucruri peste tot prin pădure apărură sute de ochi verzi. Bogdan ţipă şi căzu. Scăpă arbaleta din mână. Se ridică şi vru să o ia la fugă înapoi, dar şi aici zări aceiaşi ochi verzi. Aşa ceva era prea de necrezut. Trebuia să fie un coşmar. E adevărat, unul ce părea real de-a dreptul. Trebuia să se trezească. Ochii se apropiau. În curând avea să fie prins şi se va trezi, ca din orice astfel de coşmar. Ochii se repeziră spre el cu o viteză extremă. Îl înconjurară şi se înălţară până la cer. Formară un portal. Aici Bogdan se rdica puţin câte puţin de la pământ. Şi se ridica spre înaltul cerului. La capătul tunelului apărură două mâini, de o culoare nedefinită. Ele îl apucară pe băiat şi îl băgară într-o încăpere, în care se aflau şi prietenii lui.
- Asta a fost ! exclamă Cosmin. Asta a fost toată enigma.
- Ce enigmă ? întrebă Bogdan mirat.
- Priveşte în jur.
Bogdan privi şi nu prea înţelese ce vedea.
- Ce-i asta ? Unde ne aflăm ?
- Multă vreme am încercat să ne imaginăm, dar nu am reuşit. Dar acum, nu numai că ne putem imagina, dar ne şi aflăm într-un astfel de loc.
- Tot nu înţeleg ce văd !
- Nici eu nu prea înţeleg, dar priveşte şi compară cu lumea noastră.
- Bine, compar. Faţă de lumea noastră, această încăpere pare a avea ceva în plus, dar nu îmi dau seama ce.
- Îţi zic eu ce are în plus, a 4-a dimensiune !
- Oau ! Dar cum e posibil ? Eu zic aşa: o dimensiune e o linie, două dimensiuni un plan, să zicem podeaua, şi trei dimensiuni tot spaţiul, să zicem o cameră. Întrebarea este: unde este cea de-a patra dimensiune ?
- În jurul tău !
Era o imagine dincolo de orice imaginaţie. Copii vedeau ce a de-a 4-a dimensiune, dar nu puteau să o conştientizeze.
- Unde credeţi că ne duce această probabilă navă spaţială ? întrebă Cristina.
- Poate spre Lumea de Dincolo. Universul nostru are doar 3 dimensiuni. Oricum, orice ni s-ar întâmpla, eu sunt foarte fericit că am putut vedea astfel de lucruri. Apropo, am uitat să discutăm despre culoarea acelor mâini.
Într-adevăr, mâinile aveau o culoare şi ea de neimaginat. Era afară din orice spectru. Nu se putea explica.
- Dacă stau acum să mă gândesc la ele, nu pot. Le văd doar forma, fără nici o culoare. spuse Bogdan.
- Dar cum e posibil ? Doar le-am văzut adineauri ? întrbă Cassiana.
- Culoarea pare afară din orice spectru. Adică noi ne imaginăm ultraviolete de culoare mov iar infraroşiile de culoare roşii. Asta nu înseamnă că ele nu ar putea avea alte culori. Deci mâinile ar putea fi din cele două spectre, dar atunci nu le-am vedea. Deci ele trebuie să fie or din al nostru: ştiţi, culorile curcubeului; or dintr-unul pe care noi putem să îl vedem, dar care nu există pe Pământ. Şi cred că varianta a doua e mai plauzibilă. explică Cosmin.
- Am şi eu o explicaţie ! interveni Bogdan. Mâinile fac parte dintr-un spectru din cea de-a 4-a dimensiune.
- Da, e mai logic aşa.
- Ştiţi ce zic eu ? întrebă Cassiana. Culoarea mâinilor ar putea face parte din ultraviolete sau infraroşii. Şi noi putem să le vedem deoarce, cine ştie ce ne-au făcut la creier sau la ochi.
- Şi teoria asta e bună. spuse Cosmin şi se aşeză jos şi începu să viseze.
Nava spaţială părăsise de mult sistemul solar. Se îndrepta spre centrul galaxiei. În camera unde se aflau copiii existau şi ferestre. A fost o adevărată provocare găsirea lor în cele 4 dimensiuni. Dar rezultatul a fost spectaculos. Galaxia era minunată. Era un spectacol unic. Până atunci, poate nici un pământean nu mai străbătuse aceste drumuri. Stelele deveneau din ce în ce mai dese. Deodată nava încetini. Pe fereastră se vedea o planetă albastră, de genul Pământului. Nava intră în atmosferă. Pe aici zburau...
- De necrezut ! exclamă Diana.
- Sigur am murit şi ăsta e raiul.
La vederea pegaşilor, copiii intrară în extaz. Nava ateriză într-un aeroport în care se mai aflau şi alte zeci de nave. Uşa camerei se deschise şi un pământean intră.
- Vă aşteptam ! spuse acesta.
Ştia limba română. Ăsta trebuia să fie pe bună dreptate Raiul. Copiii ieşiră din navă. În depărtare se ridica un oraş plutitor.
- Unde suntem ? întrebă Cosmin.
- La mijlocul distanţei dintre planeta voastră şi centrul galaxiei. răspunse pământeanul.
La orizont tocmai se ridica un soare albastru de toată frumuseţea. Pe cer, 3 luni mai mari decât Luna Pământului, sclipeau luminate de soare. Pe cea mai apropiată se zărea un oraş. Pământeanul îi conduse pe copii într-un bloc, în biroul lui.


Daca ati avut rabdarea sa cititi pana aici , ce parere aveti ?

[raduM]

Simpatic tare.

Dar: Chestia cu "fulgerul si bubuitura" e desueta. Daca tot e-n padure, mai bine-l faci pe Bogdan sa se trezeasca cu o alta viziune: sa vada padurea ca pe un decor de teatru, fetele tipa mecanic, el "vede" actiunea extraterestra asupra lor si o reprezinta prin actiune fizica, maxilarele sunt actionate de sfori, tipatul mut: fracventa e pierduta deja, focul e stangaci pictat pe decor. Socul trecerii la alta dimensiune adus la spaimele copilariei: spaime atavice ale ridicarii cortinei.
Chestia cu adormitul> cum poate adormi, daca e intr-o astfel de situatie? Fa-l sa incerce o schimbare, ceva... da din picioare, da din maini, nimereste sa lase urme pe pamant si constata ca i se raspunde...
Inca ceva: Cristina vorbeste de o "posibila nava spatiala" a carei posibilitate ar trebui s-o introduci anterior...
Imaginea socanta a trecerii nu se potriveste cu extraterestrul care stie romaneste. Justifica trecerea respectiva, coborand treptat tensiunea.

Una peste alta, e dragut.

PS> Critici, voi, cu flori desarte care roade n-ati adus...

[padme]

daca tu ai scris chestia aia pe la 12-13 ani...esti tare ! tocmai d-aia critica lui raduM e una constructiva ! pe undeva are dreptate, dar trebuie sa tina cont si de faptul ca tu erai un copil si a fost scrisa din aceasta perspectiva, cu tot cu temeri. copii sunt speriati si fascinati totodata de lucruri necunoscute, fulgere si alte zgomote, dar si foarte curiosi si curajosi sa vada ce s-a intaplat ! focul, o fi el stangaci, dar reprezinta lumina si caldura in noapte, iar copii sunt fascinati de foc, sa aprinda un foc, foc de tabara, etc. si banuiesc ca acum ai ajuns la o anumita "maturitate" si poti sa o slefuiesti si sa vezi care sunt "golurile". banuiesc ca nu e singura ! oricum, scriind ajungi sa-ti organizezi ideile si sa castigi experienta. pentru fiecare autor "prima carte" de fapt e ultima dintr-un sir lung de manuscrise. pana la urma cine stie ??!! un Arthur C.Clarke roman ??!! faptul ca ai primit critici inseamna ca ai facut ceva, era mai grav daca nu primeai nimic
si pana la urma poate ne spui si noua ce-ai mai facut si cum arata nava aia ca m-ai facut curioasa si destinatia- daca soarele era albastru, lumina de pe planeta era albastra ?? trebuie sa introduci si descrii aceste lucruri-nava, planeta, orasul, etc. in primul rand pentru ca sunt diferite si fascinante totodata si simti nevoia sa le descrii si trebuie sa stimulezi si imaginatia cititorului sa "vada" ce ai vazut tu !
cat despre faptul ca respectivul vorbea romaneste, nu trebuie sa te mire raduM si Arthur are in odiseea spatiala 2010 parca, un episod in care un cioban sta de vorba cu niste oameni ciudati care vorbeau perfect limba basca si in afara de asta, am vazut la tv intr-o emisiune despre existenta et-(in italia transmisa emisunea) -cum un tip s-a prezentat cu fotografii si inregistrari, sustinand ca are/a avut o intalnire si chiar o relatie cu asemenea fiinte, care vorbeau limba italiana ! la intrebarea si nedumerirea lui i s-a raspuns ca "ei" stiu toate limbile pamantului intrucat vin aici de milioane de ani ??!! asa ca daca e sa o luam pe alta parte, micul Forever_Man a prevazut cumva aceasta posibilitate, pe care poate sa o exploateze la maxim in nuvela lui ! aa! fiintele respective din fotografii erau umanoide si foarte frumoase !!??? p.s, nici unul din expertii prezenti in emisiune, care se ocupau mai ales cu descoperirea falsurilor in inregistrari si declaratii nu a contestat ce a zis tipul respectiv ! credeti ca nu au avut curaj ? oricum, el a fost invitat, lucru care l-a si spus, a zis ca ceea ce a vazut cu ochii lui si a fost lasat sa faca foto, tocmai sa se convinga pe sine ca nu are halucinatii si nu-l poate convinge nimeni de contrariu !
spor la treaba si astept !

[Cristi M.]

Nu vreau sa critic deocamdata, dar povestioara ta e captivanta. Astept continuarea.