[protelisav]

Pentru cercetarea științifică, perioada de căutare a antimateriei a început în anul 1928, odată cu formularea ecuației lui Dirac, eveniment științific care a permis prezicerea pozitronului, antiparticulă descoperită în radiația cosmică de către Carl Anderson în anul 1932, prin urmele lăsate în camera cu ceață.
Pe măsura realizării unor acceleratoare de particule tot mai performante, s-a diversificat gama de particule și antiparticule obținute pe cale artificială, anul 1974 fiind un reper în istoria științei, prin formularea Modelului Standard al particulelor elementare .
În modelul Bing Bang de formare a Universului, se consideră că, în primele momente ale marelui eveniment cosmic, atunci când temperatura era de ordinul zecilor de miliarde de grade Kelvin, au fost create cantități egale de materie și antimaterie, luând naștere fotoni, electroni și neutrini, precum și antiparticulele acestora.
Localizarea antimateriei în cadrul Existenței a preocupat pe cercetători, anul 2018 fiind cunoscut și prin formularea ipotezei că la Bing Bang, pe lângă Universul nostru, a luat naștere un univers în oglindă format din antimaterie, în care timpul curge în sens contrar.
Pentru mine, frământările cognitive pentru descifrarea enigmelor legate de antimaterie se suprapun cu elaborarea teoriei dipolilor vortex, care a început după anul 2000.
Rezultatele obținute progresiv au fost prezentate într-o multitudine de lucrări, precum: Teoria vortex a materiei, Teoria dipolilor vortex, Teoria unitară a Existenței, Trepte spre adevăr, Orizonturi euristice, Cunoașterea de mâine etc.
Aceste lucrări științifice au fost prezentate în reviste și simpozioane, postate pe Internet, inclusiv pe academia.edu, iteach.ro, site-ul ISJ Călărași, telisavonline.ro (site propriu).
La Simpozionul Internaţional “Universul Ştiinţelor”, organizat în 2015 la Iași, lucrarea “Teoria dipolilor vortex” a obținut premiul I și trofeul de excelență.
Punctul de plecare în conceperea unei teorii unificatoare a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional l-a reprezentat expresiile similare pentru forțele electrice şi gravitaţionale, care sunt exprimate prin legea lui Coulomb, respectiv legea atracţiei universale a lui Newton. Mai mult, teoremele lui Gauss pentru câmpul electric şi câmpul gravitaţional pun în evidenţă surse de tip divergent (izvoare) şi convergent (puţuri) pentru fotoni, respectiv gravitoni.
Dipolul vortex este un model fizic pentru descrierea unității dialectice elementare “particulă-antiparticulă” și a câmpurilor de forță asociate, prin care se face schimb de particule universale primordiale (fotoni, gravitoni) între Universul nostru și Universul complementar.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configuraţie a acestora, în cazul unor vortexuri complexe, care sunt generate prin interacţiuni fundamentale (gravitaționale, electromagnetice, tari, slabe) între componentele de bază.
Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat.
Funcţia de undă pentru un sistem cuantic descrie distribuţia spaţio-temporală a particulelor universale primordiale implicate în sistemul dipolilor vortex asociați, iar densitatea de probabilitate pentru un sistem cuantic este proporţională cu concentraţia de particule universale primordiale implicate în sistemul dipolilor vortex asociați.
În esenţă, un dipol vortex are stări posibile, şi anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortexului au locaţia schimbată faţă de cazul normal.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puţin stabilă, cea inversată este instabilă, se obține prin interacțiuni la energii foarte mari și are o probabilitate mică de realizare. Cele două stări ale materiei nu pot exista împreună în Universul nostru pentru că se transformă simultan în fotoni în procesul de anihilare.
Teoria dipolilor vortex nu contrazice modelul standard actual pentru descrierea particulelor elementare, ci îi îmbogăţeşte încărcătura de semnificaţii. Celor şase quarcuri(up, down, charm, strange, top şi bottom) le corespund dipoli vortex de bază, ale căror combinaţii posibile formează dipolii vortex complecşi prin care se modelează diversele tipuri de particule elementare cunoscute în prezent sau care vor mai fi descoperite ulterior.
Faptul că proprietăţile antiparticulelor sunt “reflexia în oglindă” a proprietăţilor particulelor elementare corespunzătoare poate fi explicat prin raportarea dipolului vortex în cele două universuri, în care particulele primordiale implicate intră/ies printr-un pol şi ies/intră prin celălalt pol cu sensuri de mişcare opuse.
Particulele universale primordiale sunt cuante nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informaţie, ci şi “cuante spaţio-temporale”, ipoteză care ar justifica pe deplin legăturile profunde dintre spaţiu, timp şi materie. Atunci când particulele universale primordiale ies prin dipolii vortex, se adaugă cuante la spațiul și timpul local din Universul nostru, respectiv se scad, atunci când intră în dipolii vortex. Se oferă astfel o explicație firească pentru devenirea spațiului și curgerea timpului în Universul nostru, dar și în Universul complementar, configurarea materiei și antimateriei fiind corelată în cele două universuri.
Expansiunea Universului nostru a fost analizată de către astronomul american Edwin Hubble, care a studiat deplasarea spre roşu a radiaţiilor primite de Terra de la galaxiile îndepărtate. Pe baza efectului Doppler, Hubble a tras concluzia că sursele de lumină se îndepărtează una faţă de alta, viteza expansiunii Universului fiind exprimată analitic prin celebra relaţie v= Hr , unde H reprezintă constanta lui Hubble, iar r este distanţa faţă de un observator terestru a galaxiei în mişcare. Prin derivarea în raport cu timpul a relației lui Hubble, se obține expresia accelerației, a = Hv.
În demersul cognitiv pentru elaborarea modelului geometric al Universului complementar, pot fi menționate următoarele ipoteze de bază:
- reprezintă componenta duală a Universului nostru în cadrul Existenței;
- este format din antiparticule;
- legile fizice au valabilitate universală în măsura în care formulările acestora sunt juste;
- coordonatele spațiale în Universul complementar au valori imaginare, având în vedere că, în condiții normale, spațiul dual este inaccesibil omului, iar timpul curge invers față de Universul nostru, pentru conservarea simetriei CPT, care se respectă în toate tipurile de interacțiuni. Expansiunea accelerată a Universului nostru și contracția Universului coplementar pot fi explicate prin undele cosmice de transformare, cele două universuri fiind componente ale Multiversului dual, care nu are limite spațio-temporale.
La graniţa dintre componentele duale ale Multiversului pot să apară procese cosmice de anihilare a materiei şi antimateriei, cu transformarea acestora în radiaţie electromagnetică. Aceste zone active reprezintă sursele îndepărtate care emit fluxuri intense de radiaţii în diverse domenii spectrale ale undelor electromagnetice. Se ştie că, la limita orizontului cosmologic accesibil fiinţei umane, au fost puse în evidenţă surse foarte intense de radiaţie electromagnetică - denumite quasari (quasi-stellar radio source). Termenul este impropriu, deoarece un quasar nu trebuie identificat cu un corp cvasi-stelar, ci reprezintă o zonă activă, cu raza de 10 până la 10.000 de ori mai mare decât raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creştere.
Pentru a avea acces la Universul complementar, rămâne ca temă de cercetare posibilitatea străpungerii prin efect tunel a barierei impusă de viteza luminii în vid, ipoteza fiind bazată pe generarea antiparticulelor la energii mari, altfel spus, inversarea dipolilor vortex.
Buclele spațio-temporale pentru componentele duale ale Multiversului sunt separate între ele prin zonele nodale, “portaluri” care sunt caracteizate prin valori maxime ale vitezei de expansiune și concentrației de particule universale primordiale.
În teoria dipolilor vortex, conceptul de Bing Bang are semnificația de etapă importantă în devenirea Univesului, caracterizată de schimbarea sensului de trecere preponderentă a particulelor primordiale, având ca efect inversarea sensului expansiunii cosmice.
În concluzie, timpul, spațiul, materia și antimateria sunt legate intrinsec, nu au început și sfârșit, ci doar se transformă în structurarea Existenței. Într-o exprimare filosofică, particulele primordiale asigură conexiunea universală a proceselor și fenomenelor, manifestarea Existenței ca unitate în diversitate.
Lucrarea “În căutarea antimateriei” este destinată cercetării științifice, fiind utilă tuturor celor pasionați de găsirea unor răspunsuri la enigmele Existenței.
Conținutul lucrării a fost structurat astfel:
I. Ordine, simetrie și invarianță
II. Descifrarea microcosmosului
III. Descifrarea megacosmosului
IV. Abordarea unitară a Existenței
V. Geometria Existenței
VI. Dualismul materie - spirit
Cei interesați de conținutul integral al lucrării “În căutarea antimateriei” pot accesa legătura web
https://www.academia.edu/106346050/In_cautarea_antimateriei