[catalin dumitru]

Una ușoară pentru amatorii de numere iraționale :

Știind că zeta(2) = pi^2/6 , să se calculeze "x" , pentru care zeta(x)=pi

[IACOB DUMITRU]

Sorry, prin nicio aplicatie nu se poate ajunge la irationalul pi.

[catalin dumitru]

Mulțumesc pentru explicații , domnule Iacob !

[zoth]

Nu inteleg expresia scrisa de tine, pi^2/6 se scrie corect pi^(2/6) sau (pi^2)/6 ?
Prima varianta e de cacat, adica penibila, a doua pare mai interesanta

[IACOB DUMITRU]

Domnul Zoth doreste ducerea discutiei in penibil, in derizoriu.
Interesant ar fi fost sa observati ca natura si legile sale aproximeaza, adica incearca sa greseasca cat mai putin.

[catalin dumitru]

[IACOB DUMITRU]

Evident ca mintea noastra s-a dus acolo unde este popularizarea facuta, numai ca, uneori, din diverse motive, castravetele este un curcubitaceu.
Revenind la problemele majore care framanta cercetatorii, abaterile, erorile garantate si implicit actiunile omniprezente de masurare, de apreciere, de orientare, reprezinta raspunsul de cauzalitate la intrebari precum:
Ce e materia?
Ce e materia intunecata?
De ce big-bangul?
De ce atractia?
De ce dezechilibrul?
Dorim raspunsuri, dorim informatii cat mai convingatoare, informatii care sa nu vina, pe cat posibil, in contradictie cu ceea ce ne "sopteste" bunul simt si simturile sale.
Dorinta de a avea "totul la vedere" este cel putin "aberanta", in ideea de a detecta, de a distinge, avem nevoie de materia intunecata si mai ales ca ea sa ramana asa intr-o cantitate semnificativa, ea reprezentand, asigurand, substratul tuturor informatiilor din sfera asa-zis vizibila a lucrurilor.
Materia intunecata este generata tot de existenta garantata a abaterilor, erorilor de masura, prin relatii de vecinatate ce se manifesta turbionar la scara micro, corpuscular si ondulatoriu, deplasandu-se relativ in linie dreapta, adica cu o raza de curbura extrem de mare, relatii care in zona intunecata sunt asemanatoare, dificil de diferentiat, asigurand practic conditiile similare, partea asa-zis omogena a intregului spatiu fizic.
Daca prin absurd, atentia si abilitatile noastre ar putea distinge aceste particule, extrem de asemanatoare intre ele, atunci nu am mai putea avea acces la diversitatea contrastelor si informatiilor vehiculate la scara macro (la ce bun culoarea unei frunze daca noi suntem cu ochii geana numai pe fotosinteza).
Din nefericire, atunci cand vorbim de informatia fizica, efectiva, majoritatea se "cramponeaza" in teorii deja existente desre informatii, sau in "chichite" lipsite de interes in astfel de momente.
Concluzie:
- informatia exista atat in "vizibil" cat si in "invizibil";
- in invizibil este uniform distribuita, marchand un gen de uniformitate necesara, numitorul comun, legatura genetica, canalul de comunicare, de interactie;
- trecerea de la o stare la alta este permisa, generandu-se in acest mod planurile din ce in ce mai largi ale informatiei si diversitatii sale.

[IACOB DUMITRU]

Spiritul, apreciat in fel si cum, se autoagita "bantuind", mai mult sau mai putin evident, lumea asa-zis materiala.
Este spiritul opusul materiei?
Raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa fie precedat de raspunsurile cu privire la:
Ce este cu adevarat materia?
Ce este cu adevarat spiritul?
In redactarile anterioare am afirmat ca matematica, fizica si implicit filosofia, au permis promovarea unor impardonabile erori majore de interpretare.
In realitate, informatiile, oricare ar fi ele, gazduiesc deopotriva spirit si materie, strat si substrat, practic fiind doar o problema de raportare atunci cand definim informatia ca pe un spirit, viu, sau ca pe o materie, moarta.

Exemplu: un foton (cu a sa structura materiala) inainteaza aproape "nestingherit" in timp si spatiu, usor, usor, pe o durata mare, timpul il "vlaguieste energetic, practic il cenzureaza si observa, fara nici o sansa de scapare.

Morala: timpul este un observator, este prin excelenta un omniprezent spirit al observatiei, deconspirat de fel si fel de evenimente, spirite si ele la randul sau imposibil de evitat, evenimente care concura la definirea altor structuri, altor evenimente, altor observatii si planurilor lor observationale, strat dupa strat, cand strat cand substrat, cand spirit, observatie, cand structura asa-zis materiala.
Pe de alta parte, nici un eveniment, nici o actiune nu incalca legile logicii, legile spirito-materiale.
Pentru a fi conturate, reliefate, adevarul si falsul au nevoie unul de altul, ceea ce se si intampla, se infasoara reciproc.

[IACOB DUMITRU]

In principiu, teoria unitara mult dorita, mult astepatata, pare sa aiba in vedere, preponderent, elementul cantitate, cat?, cat? si iar cat?, punand astfel pe locul 2, 3, ... rolul relatiei si calitatile acesteia atat in particular cat si in general.
Voit sau mai putin voit, se neglijeaza, subestimeaza, insemnatatea, rolul si mai ales "forta", "puterea" calitatii, puterea de a se transforma in cantitate, de a prelua rolul acesteia.
Raportandu-ne lucrurilor din jur, ne raportam in fapt trecutului, duratei, vitezei de scurgere a timpului fizic....
Experimentele avute, experienta, amintirile, participa activ si implicit cantitativ in viata noastra, in viata oricarui eveniment, in viata oricarei asa-numite particule, in fata oricarui reper, in intimitatea oricarei evolutii si deciziilor sale.
Concluzie:
Amintirile, trecutul, impartasit de o cantitate cat ai mare, influenteaza cat mai semnificativ vitorul, privind matematica, privind fizica, privind impunerea si implicit dominatia, supravetuirea.
Sufletul, spiritul, este coportamentul dictat de un cumul de evenimente, este o sursa ce se incarca si descarca periodic, atat la propriu cat si la figurat, este un fenomen, descris in termeni saraci, ca fiind electromagnetic.
La oricare moment dat, adevarul este unic pentru fiecare, este mai mult sau mai putin independent, este supus evolutiei.

[IACOB DUMITRU]

Tanar fiind visam ca zbor, dezamagit de „joasa inaltime” la care azi visez, cu ochii larg deschisi sau nu, visam orice, oricum, oriunde, traind si constientizand senzatia de martor activ.
Nemuritoare, amintirile sunt tot si toate, oriunde si oricand, mai mult sau mai putin fictive.
"Cliseu" sau nu, amintirea, privelistea universului mai tanar si mai grabit decat meleagurile pastorite, sugereaza ideea de incremenire, de nemiscare, de relativ si vesnic instantaneu, la care ne putem raporta cu suficienta incredere.

[IACOB DUMITRU]

Vesnic ganditor, Arhimede visa sa modifice traiectoria Pamantului si de ce nu, legea ce stabileste comportamentul natural al acestuia.
Cu ochii la macro si o judecata tributara vederii, visam la deslusirea legilor ce stabilesc regulile comportamentul micro, la stabilirea cauzelor asa-zis elementare.
Cuantificarea, comportamentul de tip unda/corpuscul par sa fie intr-un contrast traumatizand cu ideea, cu statutul de continuitate accepat si definit de majoritatea conceptelor, inclusiv cele matematice.

[IACOB DUMITRU]

[catalin dumitru]

Și uite așa, ajungem încet încet, la paradoxul Banach-Tarski. Adică existăm și totodată nu existăm, iar atunci când suntem conștienți de existența noastră, existăm de mai multe ori simultan, doar că nu are cine să o dovedească.

De câte ori și cât de simultan, asta putem filozofa după ce ne trezim dintr-o beție soră cu moartea.

[IACOB DUMITRU]

[IACOB DUMITRU]

Teoria si practica este vitala pentru un inginer, oricare forma fiind construita, in plan, din segmente, trasate unul dupa altul, pe directii diferite, sub unghiuri diferite, multiplii sau submultiplii lui "pi", a carui valoare este determinata de un numar nelimitat de zecimale, marea majoritate dintre acestea necunoscute nimanui, nici macar matematicii.

Exemplu:
- ultima zecimala nu poate fi cunoscuta deoarece nu exista o asa-zisa "ultima zecimala", ultima aproximare, ultima apreciere;
- nici penultima, din aceleasi motive, si asa mai departe, pe acelasi principiu, un numar nelimitat de zecimale nu poate fi cunoscut, fapt care face ca eroarea de apreciere sa devina "observabila", la un moment dat.

Concluzie:
- inginerul, proieteaza segmentul pornind de la un cap al sau pe o directie cat mai bine posibil apreciata si cu o eroare sigura, garantata in apreciere.
- astfel, niciodata constructia geometrica nu i se va inchide perfect si evident, de cate ori va relua experimetru, suprafata ingradita va fi diferita caci, eroarea garantata nu poate fi o constanta, precizia maxima a unei erori practice fiind sigur exclusa.

Erorile, garantate din puct de vedere teoretic si implicit practic, sunt cauzele existentialitatii si a toate ce presupune aceasta, dividerea la nesfarsit fiind stopata de legea universala, legea care garanteaza erorile, abaterile, "inclinarea balantei", asimetriile, campurile, razele de curbura si inclusiv fortele.

"Balanta", chiar si inclinata, are momentele sale de contrabalansare.