[IACOB DUMITRU]

Conștientizam, in mod eronat, faptul ca undele se propaga in spatiul gol. In realitate spatiul însuși, oricare, oriunde si oricând, este produsul undelor, electromagnetismului.
Conștientizam, in mod eronat, faptul ca, undele scot in evidentă latura perpendiculara dinte componenta electrică si componenta magnetica, când, in realitate, faptic, perpendicularitatea perfecta reprezintă un nonsens, o stare irealizabilă din punct de vedere teoretic si implicit practica.
Acest detaliu, al imperfecțiunii, deșii omniprezent, deșii cauza a tuturor stărilor, nu este fructificat cum se cuvine.

[IACOB DUMITRU]

Detaliile fac diferența, “știința” inca se mai întreabă cum se realizează propagarea in presupusul spațiu gol.
Eu spun ca “știința” nu se întreabă (suficient) cum arată, in detaliu:
- un presupus spațiu plin, un presupus elementar impuls;
- continuitatea absoluta absoluta a unui mediu oarecare.

[catalin dumitru]

Până la urmă , este vidul plin de stringuri sau doar materia e fundamental compusă din stringuri ?

(În eventualitatea că aceste celebre stringuri chiar există !)

[IACOB DUMITRU]

Energia este relativ uniform distribuită in spatiul fizic, electromagnetismul este omniprezent, așa-zisele stringuri sunt etalate unul după altul, gen membrana, fiecare așa-zis string este in fapt, Pen aproximare, un trianglu puternic disproporționat.
Așa-zisul vid este starea de existenta a așa-zisei materii întunecate, stare mai puțin relevanta in mod direct, stare necesară pentru a putea evidenția, releva, transmite informatii.

[IACOB DUMITRU]

Domnule Catalin, intrebarea dumneavoastra este usor pripita, acelasi lucru il pot spune si despre raspunsul meu.
De ce?
Pentru ca se neglijeaza ideea de existenta in general si existenta reala a substratului fizic in particular, cu accentul pus pe ideea de real
Cum adica?
Adica bazat pe probe, pe evenimente succesive, pertinente, relevante, descifrabile.
Baliverne ar spune unii, bazate pe logica asi spune eu.
Revenind la subiect, stringuri sau nu, intrebarea fireasca ar fi "care este substratul a ceea ce este?".
Un raspuns direct ar fi "scurgerea neuniforma a timpului", adica o succesiune de evenimente integrate in acelasi proces fizic, realitatea cere fapte, cere evenimente relevante, cere existenta obseratorului, a celui care ordoneza si implicit interactioneaza, este partas evenimentelor.
In mod eronat se considera ca noi am fi singurii beneficiari ai statutului de observator.
In realitate, toate procesele fizice sunt in sinea lor observatori de nadejde, implicati.
Nivelul micro spre exemplu, prin procesele sale specifice, face permanent observatii la care noi nu avem acces in mod direct, scurgerea elementara, in detaliu, a timpului facand parte, fiind chiar ilustratie a acestui proces.
Asa-numita spatio-temporalitate este in fapt o scurgere a timpului fizic, o scurgere ce nu poate fi decat spatiala, o aliniere de evenimente ordonata functie de durata lor, etalate printr-o integrare intr-o relatie comuna, intr-un cadru comun, relevare spatiala a multilocatiilor.
Primul eveniment din sirul de evenimente imbatraneste alaturi de al doilea eveniment si asa mai departe, locatiile evenimentelor, cele mai fine cu putinta putand fi asociate prin aproximare cu stringuri crescatoare/descrescatoare ca lungime.
O aproximare mai buna a acestora ar fi asocierea lor cu niste triangluri puternic disproportionate, cu volume relativ asemanatoare, diferentiate fin crescator/ descrescator intre ele, doua din laturile acestora putand fi asociate cu cei doi factori, electric si magnetic, debitul volumic de crestere/descrestere al domeniului relevat putand fi asociat, din toate punctele de vedere, cu efectul de sarcina electrica.
Ma opresc aici, cu promisiunea ca voi revenii cu explicatii privind motivarea existentei reale a acestor procese si a modului lor de operare.
Imi cer scuze daca explicatiile mele par uneori obositoare, spatiul restrans nu imi permite altfel de povestiri, pe inteles cat mai larg, cat mai elocvent.

[IACOB DUMITRU]

Ideea de existenta, de realitate, este strans legata de ideea de vecinatate, de ideea de prezent, trecut si viitor, de ideea de aici si dincolo, de ideea de repere relevante spatio-temporale, de ideea de acces la informatie cu privire la aceste aspecte, ca si observator al unei ordini, a unei legi de natura reala, de natura fizica, de natura interactiva.
Prctic, conditiile enumerate mai sus le putem interpreta in felul urmator:
- realitatea nu admite existenta mediilor perfect inchise, mediilor ce nu ofera nicio informatie cu privire la prezenta lor, nicio interactie cu exteriorul;
- oricare spatiu, oricare teritoriu al spatiului fizic, indiferent de ordinul sau de marime, este gazda interactiilor, propagarii, miscarii, relatiilor de vecinatate;
- repausul absolut, imobilitatea absoluta nu poate face parte din optiunile spatiului fizic ca si stare, ca si reper relevant;
- relatiile de vecinatate sunt repere relevante care nu admit nici macar ipotetic solutia repaosului, imobilitatii perfecte;
- precizia maxima in determinare este exclusa atata vreme cat nu pot exista astfel de repere, perfect delimitate, ermetic la modul absolut;
- ca si legi ale spatiului fizic, relatii de aproximre, relatiile de vecinatate sunt actiuni de gestionare a unor abateri in determinare, a unor actiuni de autogestionare, autoobservare, autoconstientizare.
- ca si tip de miscare, propagarea nu poate avea loc in linie perfect dreapta, abaterea, modificarea sistematica a directiei fiind singura posibilitate, singura solutie de existenta, de evolutie de manifestare, de relevare, prin aproximare, a unor noduri, etalate la fiecare schimbare de directie;
- propagarea este stare de existenta a unei relatii, a unei legi fizice aflate in desfasurare, aflate in miscare, este stare de observare, de constientizare, de aproximare.
Aproximarea poate fi asimilata, admisa prin aproximare, ca si stare de constientizare.
Ma opresc aici, cu promisiune de a continua pana la a face jonctiunea cu ceea ce se cunoaste deja.

[IACOB DUMITRU]

In integralitatea sa Universul, spațiul fizic este “injectat” cu informații, este “vie” biblioteca ce niciunde si nicicând nu va conține spații goale, file albe, pelicule inexplicabile.