[Tavi F.]

De citeva zile s-a terminat vremea buna. Intre timp, mi-am reunit niste fotografii si le-am redimensionat astfel incit astri respectivi apar asa cum ar fi observati la acelasi grosisment (in cazul acelor diametre unghiulare).
http://www.flickr.com/photos/80804182@N00/4312542820/sizes/o/

[Tavi F.]

Am mai facut ieri inca doua poze la Marte. Pe la 9:15 turbulenta era foarte mare (pt unghiul de altitudine al lui Marte). In jurul orei 9:50, cind am tras prima serie, surprinzator atmosfera s-a mai calmat (devenind medie), aparuse si o fereastra mai mare de cer senin. Mai tirziu iarasi s-au deteriorat simtitor conditiile (pe cind planeta observata urcase mult, era in apropierea planului meridian, spre culminatie).
http://www.flickr.com/photos/80804182@N00/4321095701/sizes/o/
Prelucrarile le-am mai specificat pe topic: suprapunere (iar la prima imagine realinierea RGB) in Registax; unsharp mask, levels si redimensionare in photoshop. S-ar putea si mai bine, ca am vazut un exemplu de rezultat al procesarii pe Jupiter (am incercat si eu din curiozitate, insa nu mi-a iesit ce-i rezultase amatorului respectiv).

Daca as beneficia de o atmosfera favorabila... sa obtin mai multe cadre utile (si mai bune)... bine ar fi. Oricum, ma voi forta mai mult cind o sa mai am ocazia.
Prin stacuire n-ai de unde scoate detalii teoretic inaccesibile diametrului obiectivului folosit, ci "doar":
- reducerea granulatiei;
- o oarecare compensare a efectului turbulentei (la selectia finala a imaginilor si prelucrari de "curatare");
- marirea contrastului si evidentierea detaliilor vagi (in special la fotografiile planetare).

ps. in ziua de 29.01 turbulenta a fost foarte redusa (de nivel mediu in jurul valorii 7..8 ) dar si un plafon mai inalt de ceata, deci o transparenta jalnica (am observat ca in general piclele influenteaza miscarile de aer, intretinind acalmia atmosferei). Fotografic n-am reusit nimic atunci, din cauza luminozitatii prea slabe a planetei. La fel, conturul Lunii aparea foarte stabil.

[Doru Dragan]

[Tavi F.]

[cluci]

Salut

Lucrurile nu sunt din pacate atat de simple. Puterea teoretica de marire a instrumentelor este calculata in general folosindu-se criteriul lui Rayleigh sau a lui Dawes.. ambele spun cam acelasi lucru (difera doar prin faptul ca dawes considera o dubla separata chiar daca stelele se suprapun dar se sesieaza clar o forma ovala a obiectului observat pe cand rayleigh considera suficient doar daca obiectul are o forma de 8 cu anumite caracteristici) Cele doua criterii spun care este separarea celei mai stranse stele duble cu componente egale de o anume magnitudine si de o anume culoare care poate fi separata de acel diametru. Trebuie acordata insa mare atentie "precizarilor" : stelele tb sa fie de o anumita magnitudine , culoare si ambele componente sa fie egale.. este f important. Chiar si in cazul stelelor duble orice "deviatie" de la aceasta conditie duce la diferente considerabile in puterea de separare.. Conteaza extrem de mult diferenta de magnitudine dintre componente, dar nu sunt de neglijat nici culorile stelelor sau alte mici detalii care influenteaza mai mult decat ne-am astepta puterea de separare... Acum cazul stelelor duble este destul de simplu... doua discuri luminoase (de fapt figury Airy - discuri inconjurate de inele de difractie) de dimensiuni egale, luminozitati si culori egale.. ambele de io stralucire medie. In cazul planetelor insa apar multe alte elemente optice generand multe noi variabile in problema.. e vorba de diverse forme,proportii, de diverse straluciri, de contrast.. si problema se complica imens.. Cel mai bun exemplu este cel al inelelor lui saturn unde diviziunile sunt observate de instrumente cu putere de separare mult mai mica decat e grosimea diviziunii respective.. bineinteles exista cazuri inverse.. si nu e vorba de variatii de cateva subunitiati... Un exemplu aici este dificultatea de a separa duble inegale .. poate nu cel mai bun exemplu dar cu siguranta popular este Sirius B...
In sfarsit.. nu mai detaliez pentru a nu devia de la subiect.. dar pt cine e interesat putem continua eventual discutia pe un alt topic.. sau pot da niste linkuri cu materiale pe acest subiect..
Eu cred ca ati deschis o adevarata cutie a pandorei Eu ma multumesc in general in a considera puterea de separare declarata ca o valoare orientativa.. in special la planete lucrurile sunt extrem de complicate la capitolul asta....

Luci

[Tavi F.]

Da, normal ca problema separarii e una complexa. In mesajul precedent m-am referit strict la directia spre care batea dl. Dragan vizavi de ceea ce scrisesem eu. Tot referitor la stacuire: si zonele ce subintind unghiuri relativ mari comparativ cu limita minima de rezolutie, insa avind un contrast redus, pot fi "intarite" prin suprapuneri si prelucrari ulterioare.

Au mai existat discutii pe alte topicuri, la care am participat si eu. Criteriul Rayleigh (pt. sursele punctiforme, identice) mi se pare cel mai corect (si-l folosesc), acesta admite o distanta minima intre centrele discurilor Airy egala cu raza unuia dintre ele. Evident ca marimea discului central al difractiei depinde si de lungimea de unda a luminii (apare acel lambda in formula).
Am mai subliniat absurditatea aplicarii limitei de separatie clasice, calculata in cazul surselor punctiforme luminoase, la detaliile alungite (canale)! Iar din graficele MTF se observa cum liniile inca sint vizibile la un contrast sub 0.5 (acel prag reprezentind limita teoretica a rezolutiei pe baza considerentelor metodei Rayleigh). Chiar am dat un link, la self made, unde erau aratate niste simulari de imagini ale unor mire pina la un contrast de 0.1

Din partea mea, sigur, puteti deschide topicuri dedicate problemei (in general se cam scapa din vedere informatiile scrise pe forum).

[cluci]

Ok.. scuze..gresala mea... din motive de timp nu urmaresc tot forumul... si cu atat mai mult nu am apucat sa parcurg o parte din posturile mai vechi... asa ca nu stiam ca problema a mai fost dezbatuta...

Luci

[Tavi F.]

Nici o problema, daca tot am reluat discutia o s-o si inchei (din pct. meu de vedere), cu acea simulare (teoretica, alb/negru) si o prelucrare a mea ("intarire+curatare").

on topic: aseara atmosfera a fost prea turbulenta si nu am incercat fotografierea planetei Marte. Sper ca zilele astea sa mai prind ocazii favorabile.

[Tavi F.]

Alte doua fotografii un pic mai bune decit precedentele:
http://www.flickr.com/photos/80804182@N00/4326650387/sizes/o/

La cea de a 2-a, turbulenta iarasi crescuse, dar totusi (variatiile or fi fost mai mari) am obtinut 2..3 cadre mai "rasarite", dupa cum se observa am redus numarul imaginilor stacuite. Tot aseara am mai verificat focalizarea sistemului in set-up-ul fotografic, facind o usoara ajustare.

[Tavi F.]

Revin cu niste imagini recente obtinute prin telescopul principal. Cremenelui i-am dat o pauza.
Asupra zonei Aristarchus&Herodotus, din prima imagine (img 166), am insistat mai mult, realizind vreo 40 de cadre dintre care unul bun (cel afisat)... cam la potentialul maxim al pupilei de intrare (D158mm).
Tot in aceeasi noapte, am pozat/filmat Jupiterul. Rezultatul filmarii nu prea imi place (nu am control asupra focalizarii, zgomot mare...), expun o fotografie bazata pe aceeasi metoda de pozare in rafale/stacuire/prelucrare aplicata si anii trecuti:
http://www.flickr.com/photos/80804182@N00/...otostream/

In urma unor proteste inregistrate in sectiunea curenta, pe cremenelul mic (D28mm) l-am concediat ... nu definitiv, ci doar din activitatile forumistice stiintifice.

[Laurentiu]

Ma bucur tare ca ai revenit la Cass. Imaginile obtinute sunt incomparabil mai bune decat cele luate prin luneta din lentila simpla.

[Tavi F.]

Da, era normal ca imaginile obtinute printr-un telescop al carei pupila de intrare e de 158mm sa fie mai bune (detaliate) decit ce scoteam de la o luneta cu lentila simpla D=40mm.
Conditia asigurarii unei competitii echitabile ar fi fost ca si refractorul sa aiba un obiectiv simplet de diametru egal cu cel al reflectorului. In atare conditii, D=158mm, si coeficientul aberatiei cromatice x=1.5 (valoarea optima a compromisului, adoptata de mine), ar rezulta un raport F/D=237; iar F=37.5m!!

Eu consider ca finetea detaliilor captate in fotografiile postate pe forum vorbeste de la sine. Nu vreau sa-mi preaslavesc banala mea luneta, amatorii de comparatii le pot face singuri... preferabil pe frame-urile singulare, la Luna (nu stack-uri si manipulari digitale excesive... caci se inmultesc necunoscutele). Se exclud pozele trase cu aparatul foto tinut in mina, in spatele ocularului... ideea stabilitatii si a asigurarii unei coaxialitati intre componentele optice e una de baza si, totodata, accesibila (includ variantele de adaptoare self-made, chiar eu ma numar printre utilizatorii accesoriilor, si nu numai, confectionate acasa).

[valy]

[Teo]

Imi place temperatura de culoare a fotografiilor. Bat in galben. Si eu cand fotografiez Luna prefer sa "aranjez" pozele astfel incat sa bata putin spre galbui, adica spre culoarea naturala observata la ocular.
Imi displac total imaginile selenare de un alb "neon" sau in nuante de alb-negru/gri.

Ai obtinut niste imagini foarte frumoase !

[Mircea Pteancu]

In zorii erei telescopice,atunci cand Royal Astronomical Society a facut comparatia dintre luneta lor aeriana de 7 inch confectionata de Huyghens cu reflectorul newtonian de 6 inch confectionat de Hadley,luneta a castigat la capitolul detalii si luminozitatea imaginii dar a pierdut net la capitolul ergonomie,maniabilitate.

In anii '90 a fost publicat in S&T un articol despre o luneta de 60mm circa F/80 ,evident realizata de un amator (parca insusi Richard Berry).La observatii selenare si planetare abia un reflector Dall-Kirkham de 114mm, cu F/D mare ,a reusit sa o depaseasca.

Poate acuma in epoca opticii chinezesti lucrurile sa stea altfel.Ar merita incercat.

Mircea