[IACOB DUMITRU]

Pentru a dovedi cele spuse, întotdeauna sunt necesare probe.
In principiu, un număr mare de lucrări științifice sunt alocate explicării comportamentului fizic cat mai detaliat posibil, implicit ani de studii si “traume intelectuale” aferente.
Modul propus de abordare oferă oportunități, cum ar fi:
- spațiul fizic este definit de acțiuni de determinare;
- acțiunile de determinare definesc etaloane naturale de măsura;
- spațiul fizic este in acest mod determinabil, numerabil;
- determinarea cu precizie maxima este exclusă atât teoretic cat si practic;
- etalonul fizic natural cel mai mic cu putința este in concordanța cu existenta unei precizii maxime in determinare;
- erorile, abaterile, așa-zisele incertitudini in determinare, limitează ideea de divizare eterna, de determinare a unui contur, a unei poziții exacte, punctuale.
- reperele fizice au întotdeauna volum;
- acțiunile elementare devin cuante de acțiune, sunt cuantificate pe baza unor relații fizice, relații de cuantificare, apreciate ca si observatori naturali;
- nici vorba de continuitate, nici vorba de repaus absolut.
Acestea sunt deducții logice utile, profitabile.

[IACOB DUMITRU]

De ce întotdeauna reperele fizice au volum?
Pentru ca reperele naturale sunt relații ce gestionează “abateri in determinare”, definite pe domenii ce in mod evident nu au frontiere perfect delimitate, cu o precizie absoluta.
Principiul incertitudinii este mod de funcționare, mod de determinare, mod de determinare prin aproximare.

Continuând in aceeași nota, un reper fizic ce nu are contururi perfect delimitate nu poate fi reprodus identic.
In concluzie, spațiul fizic, ca si regula de baza, universal valabilă, este absolut asimetric si implicit nu admite existenta unor repere aflate intr-un ilogic repaus absolut.
Oricare corp, inclusiv întregul Univers, nu poate fi delimitat de un plan imaginar in doua părți absolut egale.

[IACOB DUMITRU]

Oricare corp, inclusiv Universul, “ticăie” din “toate balamalele”, fiecare tic-tac, unic in felul sau, parte a unor simfonii ce se acordează sistematic, printr-o interdependență ce ne duce cu gândul la sursa lor comuna, timpul fizic ca si fluid, ca si propriu observator, înnăscută conștientizator.

[IACOB DUMITRU]

Concret, timpul real, timpul fizic relationeaza in interiorul sau, diferențiază propriile “trăiri”, in mod panoramic, ilustrativ, spațial.

[Stanescu Octavian]

universul de zeci sute miliarde de ani exista poate din veci ... si uite apare o creatura in minuscula nanosecunda de 'viata' si crede ca stie tainele toate aproape la tot a descoperit din fotoliu la o cafea

[IACOB DUMITRU]

Domnule, informația dumneavoastră este tendențios eronata, numărul cafelelor este mult mai mare.
Nu am pretenția sa fiți de-acord cu afirmațiile mele, un minim contraargument ar fi fost necesar si suficient, mai ales ca suntem pe secțiunea “fizica”.
Aveți certitudinea ca informațiile mele sunt eronate?
Nu sunt primul si probabil nici ultimul care oferă astfel de răspunsuri cu privire la existenta spațiului fizic.
După cum bine știți, munca de laborator are limite, bariere naturale in aprofundarea intimității spațiului fizic.
Personal, încerc sa ofer pe un înțeles cât mai larg, aspecte extrem de bine ascunse.
Creatura la care faceți referire, ca oricare alta, este interconectata in timp si evident in spațiu, ceea ce face ca nimic sa fie întâmplator, totul predictibil, un fel de “nanosecunda extinsă”, o “îmbârligătura”.
Pe de alta parte, Universul are o evoluție ciclică, niciodată identică, dovedind capacitate, memorie, etc.

[Night]

Totul este o iluzie. Universul ne oferă trăiri iar noi îi oferim conștiință de sine, iar Spațiul și Timpul, în formele lor limitate, umane, sunt necesare conștientizări. Natura reală a Spațiului și a Timpului, se află în afara percepției (detecției) umane, precum obiectele tridimensionale pentru flatlanders. Cel mult, sperăm că am ghicit adevărata natură a conglomeratului Spațiu-Timp. Iar Fizica poate funcționa (poate fi aplicată) la fel de bine și prin aproximări. (vedem gravitația)

[MariusP]

Din greșeală am concatenat 2 mesaje de-ale lui @IACOB DUMITRU (de la 27 Mar 2026 12:10, respectiv 27 Mar 2026 20:55) cu mesajul de mai sus.
Le-am separat acum și le adaug aici cu Quote pentru că nu putem să revenim cu mesajele separate într-un topic:

[IACOB DUMITRU]

Cu alte cuvine, ideea de corp, corpuscul, compact, direct tangibil este nejustificata de logica, de soluțiile acesteia.
Practic, interactiile, oricare ar fi ele, sunt subestimate, superficial interpretate, simplist, predominant mecanic, vectorial.
Practic, interactiile sunt deopotrivă atât observații cât si observatori, constientizatori.

[IACOB DUMITRU]

Pentru a merge mai departe cu observatii pertinente, este nevoie sa introducem in discutie notiunea de "relevanta fizica".
Exemplu:
Sa ne imaginam un corp de dimensiunea unui punct care se deplaseaza pe o directie oarecare;
Daca nimic nu se schimba in comportamentul sau, demersul imaginat nu are relevanta, nu ofera informatii si implicit dovezi, probe reale;
Ca si principiu, observatia, constientizarea se activeaza doar in prezenta unui sir evenimente relevante, evenimente relevate de schimbari de directie, aproximate, inchipuite ca si insiruire ordonata de noi directii, insiruire de vectori legati.

[IACOB DUMITRU]

Rezultatul unor conventii, vectorii vin in sprijinul intelegeri umane si nu numai.
In realitate, spatiul fizic se descopera permanent prin el insusi, din aproape in aproape, din puncte de observare diferite, prin mijloace, legi, reguli asemanatoare, nu de putine ori, contraintuitive si implicit ascunse ochiului uman.
Cine nu cunoaste obsedanta intrebare "unda sau corpuscul?"?
Daca am cunoaste cu adevarat ce este si cum actioneaza starea de unda, atunci intrebarea ar fi predominant ridicola.
In realitate, asa-zisele particule, oricare ar fi ele, sunt bazate pe existenta unor entitati numite "relatii fizice", legi fizice oferite "la cheie", suficient de durabile, suficient de implicate in activitatea spatiului fizic.
Ce este o relatie fizica?
In principiu, o relatie fizica poate fi o relatie ce denota regului, structuri, legi intre relatii de acelasi tip.
Exemplu:
Intre mar si pom exista o relatie, tot asa dupa cum, intre mar si Pamant exista simultan un alt tip de relatie.
Cand relatia dintre mar si pom "se rupe", devine tot mai evidenta relatia dintre mar si Pamant, asa-numita atractie gravitationala, suficient de evidenta incat sa o putem aproxima ca fiind vectoriala, unidirectionala.
La o analiza interesata, se poate remarca faptul ca, in cadere libera miscarea marului este intotdeauna turbionara, activitatea explicabila, prin aproximare, cu o multitudine de vectori si implicit de directii.
Situatia se complica atunci cand suntem interesati de evolutiile concomitente ale fiecrei particule ce intra in componenta marului, marul fiind in aceasta situatie privit ca un "pom" ce isi sustine constituientii, "roadele" sale.
Practic, miscarea este componenta de baza a existentei oricarui corpuscul, oricarei relatii, oricarei grupari de relatii fizice, oricarei observatii.
Practic, uneori, "darnicia" intuitiei necesita a fi pusa serios la indoiala.

[IACOB DUMITRU]

Intuiția ne oferă perspectiva “spațiului gol”, “spațiului vid” deși spațiul fizic, oricare, oriunde si oricând ar fi el, este stare ca si rezultat al Mișcării, o mișcare care, in mod logic, in mod natural, nu o percepem in mod direct, energia sa intrând in categoria a ce numim “materie întunecată”.
De ce logica oferă soluția stării ca si materie întunecată?
Pentru ca observarea directa a tuturor acțiunilor, punerea in prim plan a tuturor acțiunilor, ar fi echivalenta cu ideea de imposibilitate de diferențiere relevanta, imposibilitatea de evidențiere a acțiunilor in sine, a evenimentelor, a posibilității de observare propriu-zise, adică am fi in fata unei contradicții.

[IACOB DUMITRU]

Convertirea dintre cele doua forme de manifestare ale energiei are loc prin intermediu unor relații fizice, “unor porți de acces” , cele mai cunoscute dintre acestea fiind “protonul” si “electronul” care acționează ca si filtre.
Ideile prezentate de mine sunt in concordanța cu realitățile fizice neputând fi contrazise de practici, oricare ar fi ele, științifice sau nu.

[IACOB DUMITRU]

Ciclic, ondulatoriu, civilizațiile își transmit mesaje protejate timpului.
Ciclic civilizațiile dispar.
Civilizațiile sunt permise ciclic.
Erorile, abaterile acestora, stau la baza existentei noastre si a existentei in general.
Cineva, pe acest topic, spunea, intr-un fel sau altul, ca aproximațiile nu pot elimina, anihila, efectul gravitațional.
Aproximările naturale sunt constientizari, sunt soluții probabile, sunt mulțimi din care, mai devreme sau mai târziu, se releva soluții sigure, durabile.